Spitalul Slatina angajează muncitori. Ce condiţii trebuie să îndeplinească candidaţii

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a scos la concurs patru posturi de muncitori, din care trei trebuie să fie calificaţi. Candidaţii care se vor înscrie la concurs trebuie să susţină două probe.

Unitatea medicală din Slatina are nevoie de un muncitor necalificat pentru Serviciul Administrativ şi de un fochis, electrician şi un lăcătuş mecanic, aceştia urmând să fie încadraţi la Atelierul de întreţinere şi reparaţii, instalaţii, utilaje şi clădiri, pe durată nedeterimată.

Dosarele pot fi depuse la Spitalul Slatina până pe 22 mai.

Comisia de concurs va verifica dosarelor candidaţilor înscrişi pe 23 şi 24 mai, urmând ca proba scrisă să aibă loc pe 3 iunie, iar interviul pe 7 iunie. Cei interesaţi de cele patru posturi trebuie să obţină minimum 50 de puncte, punctajul final urmând a fi calculat ca media aritmetică la proba scrisă şi interviu.

Candidaţii care se vor înscrie pentru postul de muncitor calificat, treapta IV-a, fochis, trebuie să aibă autorizaţie ISCIR, vizată la zi., în timp ce electricienii şi lăcătuşii mecanici trebuie să aibă o vechime în meserie de cel puţin nouă ani.