Politică

2019-05-28, 11:18:35

Stănescu: „Avem puterea de a reveni în topul preferințelor electoratului, pentru că PSD este un partid puternic”

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, spune că rezultatul alegerilorde duminică este un semnal de alarmă pentru partid, adăugând că e nevoie de un „management serios” cu ajutorul căruia social-democraţii vor putea reveni în top.

Senatorul mulţumeşte, în numele echipei PSD Olt, tuturor oltenilor pentru mobilizarea exemplară de care au dat dovadă la scrutinul de luni și care, în proporție de 44,85%, au ales să voteze Partidul Social Democrat.

„Cu o prezență semnificativă, câștigând în peste 90% din localitățile județului, oltenii au ales să crediteze partidul nostru cu votul de încredere, reușind astfel să situeze PSD Olt pe locul al doilea în ierarhia internă a organizațiilor Partidului Social Democrat. Mulțumesc electoratului oltean pentru încrederea acordată și în acest tur de scrutin. A fost un vot mult peste media națională, cu o prezență masivă, un vot care ne onorează și ne demonstrează că stilul de campanie cu  care ne-am obișnuit electoratul, o campanie corectă, bazată pe fapte, pe discuții din poartă în poartă cu fiecare alegător, fără agresivitatea pe care am văzut-o la alți competitori, este cel care i-a convins și de această dată pe cei peste 50% dintre alegătorii din Olt, care s-au prezentat la urne, să iasă la vot”, a transmis Stănescu, printr-un comunicat de presă.

Liderul PSD Olt spune că rezultatul înregistrat de partid, la nivel naţional, trebuie luat „foarte atent în seamă”.

„Votul național, însă, a fost un semnal de alarmă pe care trebuie să-l luăm foarte atent în seamă și să ne concentrăm pe un management serios în dezbaterea tuturor temelor naționale. Avem însă puterea de a reveni în topul preferințelor electoratului, pentru că PSD este un partid puternic”, a conchis Paul Stănescu.

Comentarii

Redacţia

2019-05-28 11:18:35

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...