Politică

2018-11-21, 20:43:25

Stănescu, despre o eventuală demisie din funcţia de ministru şi vicepremier: „Nu intru în acest joc politicianist! Voi decide în consecinţă!”

Vicepremierul Paul Stănescu a transmis, marţi, printr-o declaraţie de presă, că îşi va face propria analiză şi va decide „în consecinţă”, după ce în CEx-ul PSD de miercuri seara i s-a cerut demisia din funcţiile deţinute în guvern.

Vicepremierul Paul Stănescu a transmis, marţi, printr-o declaraţie de presă, că îşi va face propria analiză şi va decide „în consecinţă”, după ce în CEx-ul PSD de miercuri seara i s-a cerut demisia din funcţiile deţinute în guvern.

Stănescu a ţinut să precizeze că, anterior, nici premierul Dăncilă şi nici preşedintele PSD nu-i ceruseră să demisioneze, adăugând că nu vrea să intre într-un joc politicianist.

„Dacă, la şedinţa CEx de luni, 19 noiembrie, doamna prim-ministru  sau preşedintele PSD mi-ar fi reproşat ceva legat de activitatea la minister şi mi-ar fi cerut demisia, o făceam pentru că sunt un om de onoare şi nu mă agăţ de niciun scaun! Mai mult, înaintea şedinţei, m-am întâlnit cu preşedintele Dragnea, care mi-a spus că nu-mi poate pune la îndoială competenţa ca ministru şi nicio clipă nu mi-a cerut să fac un pas în spate! Ulterior, am fost umilit inutil şi fără niciun argument, ceea ce mă face să nu intru în acest joc politicianist! Îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă!”
, a trasmis Stănescu.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că așteaptă demisiile de onoare de la Paul Stănescu, din funcțiile de vicepremier și ministru al Dezvoltării, și de la Lucian Șova, din funcția de ministru al Transporturilor.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu a transmis, marţi, o scrisoare deschisă către colegii din PSD, în care face referire la decizia schimbării sale din funcţiile de vicepremier şi ministru, în Cabinetul Dăncilă 2. Stănescu spune că decizia de luni seară, din CExN, este o „execuţie politică”, iar motivul îl constituire „delictul de opinie, marca Dragnea”.

 „După cum am văzut cu toţii, luni, 19 noiembrie, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a luat decizia execuţiei mele politice. Motivul? Delict de opinie, marca Dragnea!”, scria Stănescu în mesajul adresat social-democraţilor.


Comentarii

Redacţia

2018-11-21 20:43:25

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...