Stănescu: „Proiectul de voluntariat «RoMândria» ne aminteşte că această națiune are forța de a-și împlini marile idealuri, chiar şi în cele mai dificile condiţii”

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, s-a alăturat, sâmbătă, mișcării de voluntariat organizată la Mărășești, în județul Vrancea, în vederea plantării a 335.000 de puieți de stejar în memoria eroilor români căzuți la datorie în Primul Război Mondial: „RoMândria - Stejarii României - Parcul Memoriei Naţionale - 100 de ani de istorie şi demnitate”.

Stănescu s-a declarat onorat să fie prezent la Mărăşeşti, un loc încărcat de istorie, reper al jertfei românilor care au luptat în Primul Război Mondial, sub deviza „Pe aici nu se trece!”.

„Iniţiativa este lăudabilă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, din perspectivă istorică: pentru că avem, astfel, ocazia de a onora memoria ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă în timpul Primului Război Mondial. Le suntem recunoscători acestor eroi pentru sacrificiul și devotamentul de care au dat dovadă, făcând posibil parcursul nostru ulterior, ca naţiune. Proiectul acesta de voluntariat, atât de frumos denumit «RoMândria», început anul trecut şi continuat în anul Centenarului, ne aminteşte că această națiune are forța de a-și împlini marile idealuri, chiar şi în cele mai dificile condiţii. Iar astăzi, idealul de atunci ar trebui transpus într-un efort colectiv la nivelul întregii societăţi româneşti de a fi uniţi în diversitate, deschişi la nou, dar fără a uita şi valorifica trecutul, determinaţi în a progresa şi a lupta pentru binele comun”, a afirmat vicepremierul Stănescu.

El a adăugat că iniţiativa de constituire a Parcului Memoriei Naționale „Stejarii României - 100 de ani de istorie și demnitate” este deosebit de importantă şi din prisma protejării mediului. Stănescu a conchis arătând că, nu în ultimul rând, acest proiect ne îndeamnă să fim responsabili cu noi şi cu cei din jur şi să lăsăm, în urma noastră, ceva care contează.