Agricultură

2017-02-13, 16:33:21

Start la depunerea cererilor de plată pe suprafaţă de la 1 martie. Termenul limită 15 mai, iar fermierii olteni vor fi programaţi

Fermierii olteni îşi vor putea depune cererile de plată pe suprafaţă, Campania 2017, începând cu 1 martie. Reprezentanţii APIA Olt lucrează, în această perioadă, la programări, urmând ca fermierii să primească invitaţii cu data la care se vor prezenta cu documentele. Termenul limită de depunere este 15 mai, iar autorităţile locale nu ştiu dacă în acest an va mai exista o perioadă de depunere cu penalităţi.

Reprezentanţii APIA Olt au precizat că în acest an nu sunt modificări privind cererea unică de plată pe suprafaţă, comparativ cu 2016.

Directorul executiv adjunct al APIA Olt, George Dumitrescu, a precizat că, în această perioadă, se lucrează la programările fermierilor, urmând ca aceştia să primească scrisori în care se va specifica clar data când trebuie să se prezinte cu documentele.

„Nu sunt modificări faţă de 2016. Lucrăm la programarea fermierilor, iar noi le vom transmite exact data când urmează să vină cu documentele. La fel ca în anii anteriori, fermierii ce deţin peste 50 de hectare vor veni la Centrul Judeţean Olt, iar ceilalţi la centrele arondate. Fiecare fermier va primi o scrisoare prin care i se aduce la cunoştinţă data la care trebuie să se prezinte. Programările începe de la 1 martie, dar se va ţine seamă de sărbătorile legale. Programul colegilor APIA va începe de la ora 08.00 până se termină ultimul solicitant. Nimeni nu va pleca de la centru până nu i se rezolvă cererea. Reprezentanţii APIA Olt vor merge la toate primăriile din judeţ pentru promovarea legislaţiei privind campania din acest an, în vederea unei bune colaborări cu autorităţile locale, care emit adeverinţele cu suprafeţele”,
a spus George Dumitrescu.

Ultima zi de primire a cererilor va fi 15 mai, iar în această campanie nu s-a stabilit încă dacă va mai exista un termen de depunere cu penalităţi.

„Ultima zi de primirea a cererilor este 15 mai. Nu s-a stabili dacă va mai fi o perioadă cu penalităţi, de prelungire. Vom vedea pe parcurs”, a adăugat Dumitrescu.    
 

 

Comentarii

Redacţia

2017-02-13 16:33:21

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro