Subvenţia la usturoi, majorată la 3.000 de euro pe hectar. Cinci fermieri olteni vor ajutorul de minimis

Printr-un proiect de hotărâre, autorităţile centrale vor să mărească ajutorul de minimis pentru cultivatorii de usturoi de la o mie de euro, aşa cum a fost iniţial stabilit, la 3.000 de euro.

Cultivatorii de usturoi care accesează schema de ajutor de minimis vor primi 13.950 lei pe hectar, contravaloarea în lei a 3.000 de euro, aşa cum este stipulat în noul proiect de hotărâre. Practic, subvenţia la usturoi este egală cu ajutorul primit de fermierii care cultivă roşii.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene Olt, până acum au accesat acest Program cinci fermieri olteni. Autorităţile speră ca prin majorarea sprijinului tot mai mulţi fermieri să acceseze această măsură.

Potrivit Ministerului Agriculturii, suprafaţa cultivată cu usturoi în 2017 a fost de aproape 10.000 de hectare, cu o producţie de 55.673 de tone, majoritatea suprafeţelor fiind exploatate de către micii fermierii constituiţi în ferme de familie. Cele mai mari suprafeţe cutivate cu usturoi sunt în Botoşani, Dolj, Iaşi, Mehedinţi, Suceava, Teleroman şi Timiş.

Producătorii agricoli se pot înscrie în Programul de susținere a producției de usturoi până la 15 mai. Valorificarea producției se face în perioada 1 iulie - 29 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere. Documentele justificative, adică bonul fiscal, factura, fila, filele din carnetul de comercializare, care atestă comercializarea producției de usturoi valorificate în anul 2019, se depun la DAJ Olt până la data de 29 noiembrie, inclusiv.