Sute de cereri de locuinţe ANL, depuse la Patrimoniu. Ce documente trebuie să conţină dosarul

Peste 850 de slătineni au depus solicitări la Direcţia Administrare Patrimoniu (DAP) pentru acordarea unei locuinţe construite prin Agenţia Naţională a Locuinţelor (ANL). Care sunt documentele pe care trebuie să le conţină dosarul.

Pentru a solicita o locuinţă ANL în Slatina trebuie depusă o cerere, alături de următoarele documente: copii ale actelor de identitate, certificatului de căsătorie şi certificatelor de naştere pentru toţi membrii familiei; adeverinţă de la asociaţia de proprietari cu numărul de persoane aflate în evidenţa acesteia şi suprafaţa locuibilă a apartamentului; certificate eliberate de către Direcţia Generală Economică şi/sau primăria de domiciliu din care să rezulte dacă figurează sau nu cu locuinţă; adeverinţe de venit net pentru membrii familiei care realizează venituri şi copie de pe cartea de muncă la zi; declaraţii notariat pentru membrii familiei care nu realizează venituri; declaraţii notariat ale titularului cererii şi, după caz, ale soţului şi ale celorlalţi membri majori ai familiei, precum că nu deţin şi nu au deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe ANL; copii acte de studii; certificat medical care să ateste starea de sănătate; alte documente doveditoare - revoluţionari, repatriaţi, instituţionalizaţi, apatrizi, evacuaţi din locuinţe.

Directorul DAP Slatina, Narcisa Ionescu, a declarat că aproximativ 850 de dosare pentru solicitarea de locuinţe ANL sunt deja depuse la registratura instituţiei.

În Slatina, sunt 244 de locuinţe construite prin Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL), 10 dintre acestea fiind vândute proprietarilor. Este vorba despre blocurile 19D şi V6, despre blocurile de pe strada Orhideelor şi despre blocul din strada Armoniei.