Sute de solicitări, la SJA Olt. Oltenii din nordul judeţului au avut nevoie de ajutorul medicilor

Week-end-ul prelungit este unul de foc pentru medicii de la SJU Slatina, care au înregistrat, de vineri şi până luni, peste 250 de solicitări. Cei mai mulţi olteni au cerut ajutor medical de specialitate, după ce au fost înţepaţi de insecte.

Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt au preluat sute de cazuri, în acest week-end prelungit. Astfel, de vineri şi până luni, peste 250 de olteni au solicitat ajutor medical de specialitate.

Purtătorul de cuvânt al SJA Olt, medicul Alina Duminică, a precizat că în topul solicitărilor au predominat pacienţii din nordul judeţului, care s-au plâns medicilor că au fost înţepaţi de insecte.

„Am înregistrat un număr relativ mare de solicitări, la fel ca în week-end-urile cu temperaturi extrem de ridicate. Astfel, în week-end-ul trecut, când a fost caniculă, am avut 270 de solicitări şi au fost doar trei zile. Acum, de vineri până luni dimineaţă am înregistrat cam acelaşi număr de solicitări. Ca şi cazuistică, au predominat înţepăturile de insecte, din partea de nord a judeţului am avut astfel de solicitări, însă şi din alte zone, pentru că pe căldură sunt astfel de dereglări în comportamentul insectelor, mai ales că oamenii au circulat mult în această perioadă", a spus Alina Duminică.

În afara acestor olteni înţepaţi de insecte, afecţiunile bolnavilror cronici s-au decompensat şi aceştia solicitând ajutor medical.

„În afara pacienţilor înţepaţi, am înregistrat cazuistica noastră obişnuită, cu bolnavii cronici ale căror afecţiuni se decompensează. Şi marţi este zi liberă pentru bugetari, dar ne bucurăm că nu vom avea coduri de caniculă şi sperăm ca această atmosferă să fie mai bine tolerată de către olteni", a adăugat purtătorul de cuvânt al SJA Olt.