Tânăr de 34 de ani mort de COVID după ce s-a externat de la ATI, la cerere. „A ignorat sfaturile medicilor”

Tânărul de 34 de ani nevaccinat, care nu credea în COVID, dar a ajuns în stare gravă la ATI, a murit. Băiatul a ajuns în urma cu câteva săptămâni în stare foarte grava la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, iar medicii au reușit să-l salveze cu eforturi uriașe.

După ce a stat zile în sir în Terapie Intensivă a început să se simtă mai bine și a cerut pe semnătură să plece acasă. Doctorii au încercat să-l convingă să mai rămână sub supraveghere în spital, însă tânărul de 34 de ani a refuzat. Medicii i-au cerut că macar să nu plece din Timișoara pentru că, în cazul în care starea de sănătate i se agravează din nou, să poată ajunge la ei cât mai repede, dar bărbatul a plecat într-o localitate aflata la 60 de kilometri de oraș. Acolo i s-a făcut rău și la scurt timp a murit.

„Ignorând în totalitate sfaturile medicale ale colegilor de pe ATI și ale colegilor de pe secția de Boli Infecțioase, a părăsit, ieri după amiaza - spre seară, incinta unității noastre, spunându-ne că vă sta în Timișoara, pentru a fi aproape de spital. Cred că rudele dumnealui l-au dus la Igris, la 60 de kilometri distanţă, iar pe drum, din cauza riscului la transport, probabil a făcut o embolie pulmonară, iar medicii de pe ambulanta care a ajuns la el nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Domnul nu era într-o stare bună pentru a pleca din spital. Pe această cale atragem atenția și rugăm inclusiv coronascepticii să aibă încredere în cadrele medicale. Noi nu ne putem opune dorințelor pacienților, dar e important să aibă încredere în medici. De exemplu, am avut ieri un pacient cu 51% saturație de oxigen care a refuzat oxigenul în dubla sursa, punandu-și în pericol starea de sănătate”,
a precizat medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, conform antena3.ro.

Tânărul spunea atunci că nu s-a vaccinat pentru că nu a crezut că ar putea face vreodată o forma severă de COVID 19.

„Fiecare decide pentru viață lui, dar am văzut acum, pe propria piele, că e mai bine să te vaccinezi, decât să nu o faci și să ai o formă atât de gravă. E mai bine să te vaccinezi decât să îți pui viața în pericol”, mărturisea pacientul pe când era încă pe patul din Secția de Terapie Intensivă.

„Am crezut că o să mor în fiecare zi”. Sunt cuvintele tulburătoare ale tânărului în vârstă de 34 de ani, care a stat aproape trei săptămâni intubat pe Secția de Terapie Intesivă a Spitalului Victor Babeș din Timișoara. Când i-a fost rău, câteva zile și-a administrat singur un tratament cu vitamine, iar când și-a dat seama că nu mai poate respira a mers la spital. Gradul de afectare pulmonară era în acel moment de 80 la sută.

A fost necesară intubarea pentru a-l putea salva. Timișoreanul spune că nu s-a vaccinat pentru că nu a crezut că ar putea face vreodată o formă severă de COVID 19. În plus, desi începuse să se simtă rău, acesta citise pe internet că oxigenul afectează plămânii și nu dorea să își asume acest risc, motiv pentru care a stat acasă.