Tânăr din Slatina, cercetat după ce a jefuit un alt băiat şi a fost prins având asupra sa etnobotanice

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Slatina, este cercetat după ce a fost depistat de poliţiştii locali având asupra sa etnobotanice. Anterior, băiatul furase obiecte personale şi bani de la un alt tânăr.

Potrivit unui comunicat remis de Poliţia Locală Olt, la sfârşitul săptămânii trecute, joi, în timp ce se aflau în patrulare pe raza municipiului Slatina, polițiștii locali au fost solicitați de către un tânăr în vârstă de 21 de ani din Slatina, cu privire la faptul că acesta a fost agresat de către un alt băiat în vârstă de 20 ani, tot din Slatina, care i-ar fi sustras anumite obiecte personale, cât și o sumă de bani. 

Acesta din urmă a fost depistat de către polițiștii locali, pe strada Drăgănești, în fața blocului G3. La controlul corporal efectuat s-a găsit asupra lui o sumă de bani, o cutie de culoare neagră cu foițe de țigări, dar și o hârtie împachetată care conținea fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cel mai probabil din categoria etnobotanicelor.

„Cel în cauză a fost predat lucrătorilor din cadrul Poliției municipiului Slatina pentru continuarea cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”,
se arată în comunicatul citat.