Tânăr din Slatina, reţinut de poliţişti pentru furt de autoturisme şi conducere fără permis

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Slatina, a fost reţinut de poliţişti şi urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile, fiind acuzat de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că tânărul a fost reţinut, joi, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina - Biroul Investigații Criminale.

„În fapt, acesta este bănuit că, în zilele de 29 aprilie și 6 iunie, ar fi sustras două autoturisme de pe raza municipiului Slatina, acestea fiind găsite ulterior și restituite proprietarilor. De asemenea, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie”, a afirmat Grigorescu.

Surse apropiate anchetei au declarat că tânărul a furat mai multe autoturisme, pe care le conducea până rămâneau fără carburant, apoi le abandona.

„Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, din structura Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, urmând ca, la data de 15 iunie, să fie prezentat Judecătoriei Slatina, cu propunerea de arestare preventivă”, a mai spus Cristian Grigorescu.