Tânără din Slatina, rănită după ce s-a răsturnat cu mașina

O tânără în vârstă de 21 de ani, din Slatina, a ajuns la spital, noaptea trecută, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea, în localitatea Șușani, la limita județelor Olt și Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Victor Enuș, a declarat că în accident a fost implicat un singur autoturism, condus de o persoană de sex feminin.

Pacienta a fost transportată la UPU Slatina.

La sosirea paramedicilor, autoturism a fost găsit în afara carosabilului, răsturnat, iar pacienta, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Slatina, în afara vehiculului. Femeia, conștientă și cooperantă, prezenta traumatism cranio-cerebral, plagă de aproximativ 20 de centimetri la gamba stângă și suspiciune de fractură la genunchiul drept”, a declarat Enuș.