Târg caritabil de mărţişor pentru dotarea secţiilor de Pediatrie şi Neonatologie de la Spitalul Caracal

Cea de a patra ediţie a Târgului caritabil de mărţişor se desfăşoară, în perioada 23 februarie - 8 martie, în organizarea Bisericii Spitalului Caracal. Banii strânşi din donaţii vor merge către reabilitarea şi dotarea secţiilor de Pediatrie şi Neonatologie ale unităţii medicale.
Preotul Doru Iagăru, organizatorul acestui târg caritabil, a explicat că cei care vor să doneze pot să cumpere tichete-mărţişor, care pot fi oferite persoanelor dragi. În plus, cumpărătorii au şansa să meargă într-o excursie la mănăstirile Brâncoveni, Clocociov; Călui, Strehareţ, Măineşti şi Sfânta Cruce - Studina.

Excursia este programată la data de 14 aprilie 2018. Validarea tichetelor câştigătoare se face până la data de 31 martie 2018 prin prezentarea acestora organizatorului.

„Tichete-mărţişor vă aşteaptă să oferiţi persoanei iubite şi şansa la unul din cele 50 de locuri într-o excursie oferită de noi. Fondurile obţinute din vânzarea acestor tichete vor fi folosite pentru reabilitarea şi dotarea secţiilor de Pediatrie şi Neonatologie ale Spitalului Municipal Caracal. Mărțișoarele devin, astfel, nu doar un simbol al primăverii, ci și un simbol al generozității și solidarității dintre oameni”, spune preotul Iagăru.

Târgul caritabil de mărţişor a ajuns în al patrulea an, de fiecare dată, încasările fiind folosite pentru dotarea secţiilor de Pediatrie şi Neonatologie ale Spitalului municipal Caracal.