Teodorovici revine pe subiectul privind permisele de muncă limitate în Europa: Discuţiile au fost într-un cadru informal

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a precizat, miercuri, că nu a înaintat un proiect, la nivel european, pentru acordarea permisului de muncă pentru o perioadă limitată în Europa, iar discuţiile au vizat soluţii privind criza forţei de muncă din ţările din Europa Centrală şi de Est.

Ministrul Finanţelor a explicat, în cadrul unei declaraţii de presă, că a făcut propunerea de limitare a perioadei în care se acordă permisele de muncă în contextul în care România se confruntă cu o criză a forţei de muncă, provocată mai ales de migraţie, iar întrebat dacă există un proiect în acest sens, a răspuns „Nu”.

„Discuţiile la nivel european au fost într-un cadru informal, dar discuţii legate nu neapărat de acest subiect, ci de subiecte precum finanţarea unei scheme de şomaj - este chiar un punct pe agenda europeană acest posibil mecanism prin care statele membre să finanţeze o astfel de schemă de şomaj la nivel european. România nu a avut o problemă de şomaj, nici în perioada de criză, nici astăzi. Atunci, a trebuit să găsim mecanisme, la nivel european, pentru a încuraja, a finanţa, a contribui, a sprijini reîntoarcerea forţei de muncă în ţările de origine. Noi putem să acordăm un plus de pachet de servicii, de finanţări, de facilităţi a celor care doresc să se reîntoarcă în România sau în altă ţară - acesta a fost scopul -, că aceasta a fost discuţia în context european, nu un stat sau altul”
, a precizat Teodorovici.
 
Ministrul Finanţelor a completat că în privinţa schemei de finanţare au fost şi alţi colegi europeni, miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană, în special cei de stânga, care au susţinut că trebuie să avem în vedere şi reîntoarcerea forţei de muncă sau încurajarea, fie prin măsuri de fiscalitate, fie prin facilităţi, pentru ca oamenii să aibă un motiv să se întoarcă în ţările de origine.

De asemenea, oficialul de la Finanţe a negat că ar fi împotriva celor patru principii ale UE, reamintind că a fost implicat în procesul de negociere al României, mai ales înainte de 2004.

„Niciodată nu am facut şi n-am să fac un rău românului, fie că este în România, fie că este altă parte. Este clar că nu pot fi decât pro (n.red. - UE). Aşa că cine încearcă sau s-a folosit de această exprimare pe care am avut-o ieri, în timpul unei discuţii legate de criza de forţă de muncă din România, este clar că încearcă să se agaţe, să prezinte un motiv, un argument, neputând fi invocate argumente pe zona profesională, legate de Ministerul de Finanţe, să aducă în discuţie astfel de concluzii pe care unii sau alţii le-au înţeles greşit. Nu vreau să stau să comentez ceea ce fiecare a comentat. Le mulţumesc tuturor celor care au trimis mesaje, de tot felul. (...) Poate a fost exprimarea mea nefericită. Propunerea mea va fi, întotdeauna, ca românii, oriunde s-ar afla, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, să aibă acelaşi drepturi în Europa, fie că ei călătoresc, fie că trăiesc, fie că fac business”, a detaliat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a reamintit că a mai declarat că oricare Guvern al României trebuie să creeze un mediu economic şi social atractiv, astfel încât cei care sunt în România să rămână, iar cei care au plecat să aibă motive să se întoarcă şi cei care doresc să vină în România să o poată face.

„Cele patru principii fundamentale (n.red. - ale UE), printre care libera circulaţie a cetăţenilor, sunt principii fundamentale. Dacă am fost persoană cheie în adiministraţia din România în ceea ce înseamnă negocierile de aderare şi dacă întrebaţi în Bruxelles colegii care lucrează în Comisie, nu neapărat toţi cei care sunt din România la Bruxelles - ştiţi, că, de multe ori, colegii care lucrează în structurile europene au adus de multe ori deservicii ţării în care s-au născut -, dar persoanele din partea Comisiei şi nu numai, vi se va spune clar care este opinia faţă de mine: un pro-european convins. Nu am propus nimic şi nu voi propune nimic care să încalce cele patru principii europene”,
a subliniat Teodorovici.

Pentru românii care lucrează în alte ţări şi care sunt îngrijoraţi că vor fi nevoiţi să îşi caute un nou loc de muncă, în altă ţară decât cea în care sunt acum, ca urmare a afirmaţiei făcute ieri, ministrul Finanţelor le-a transmis următorul mesaj că
: „Nici vorbă. Să stea liniştiţi, pentru că rolul nostru ca Guvern şi al meu ca ministru de Finanţe este acela de a lupta, pentru a proteja drepturile românilor îna fara ţării”.

Demnitarul de la Finanţe a reamintit că i-a propus Consiliului Concurenţei să înfiinţeze un departament care să analizeze şi să arate, pe fiecare sector economic, modul în care firmele din România sunt afectate, în mod negativ, la nivel european.

„Aceasta este o dovadă foarte clară că acţiunile mele nu sunt îndreptate de a lupta pentru drepturile românilor. Sunt multe astfel de practici (n.red. - de discriminare) şi nu le poate nega nimeni. Sunt evidente. Vorbiţi cu diferite companii româneşti din diferite sectoare. Întrebaţi firmele de transport din România câte piedici întâmpină prin ţările europene, fie cele de destinaţie, fie cele de tranziţie”,
a mai spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a completat că din acest motiv a ridicat un astfel de subiect la nivel european, pentru că vrea să vadă în Europa, în perspectiva preluării preşedinţiei de anul viitor, că regulile sunt aceleaşi, respectiv aplicabile pentru fiecare stat membru, pentru fiecare cetăţean şi companie din întreaga Europă, nu diferit.

„Acesta este singurul ţel, singurul obiectiv. Cine încearcă să spună altceva este strict o încercare de a manipula, de a prinde această situaţie nefericită vizavi de această discuţie de ieri, ruptă din contextul subiectului important, acela al crizei forţei de muncă. (...) Oriunde vă uitaţi, fie în pagina mea de Facebook, fie oriunde online, mesajele sunt, din păcate, din ce în ce mai multe, de a instiga la ură între români - un lucru foarte trist. Sper că clasa politică să avem acelaşi obiectiv: lupta politică se poate duce, dar nu pe aceste valori, ale acestui an”,
a detaliat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a declarat, marţi, că le-a propus miniştrilor de Finanţe din UE ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă.

„Limitarea dreptului de a lucra. În ce sens? Iar văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp, în toate statele. Nu ai voie după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi, în Europa. Aşa, dacă se duce în Germania şi tot primeşte drept de muncă, nu o să se întoarcă cel care lucrează în Germania în veci în Croaţia, România sau de unde a plecat. Este o măsură discutată. Maxim cinci ani şi «La revedere», după aceea te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”,
a afirmat Teodorovici, în cadrul conferinţei „Criza forţei de muncă - Corelarea sistemului de învăţământ universitar cu piaţa muncii”.

Oficialul de la Finanţe a susţinut că a ridicat problema aceasta la nivelul colegilor săi, miniştrii de finanţe din Europa.

„Poate sună aşa mai restrictivă sau de altă factură, dar asta este: trebuie să învăţăm, la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Şi, în interesul Uniunii Europene de a ţine cu adevărat statele unite, la nivel european, trebuie să fie cu adevărat acea coeziune sociale, nu întăreşti partea de Vest şi laşi restul Europei, din fel de fel de condiţii, în afară”, a mai spus Teodorovici.

De asemenea, ministrul Finanţelor a precizat că, spre deosebire de ţările din Vest care au nevoie de o schemă contra şomajului, ţările din Est, inclusiv România au nevoie de o schemă de reîntoarce a muncitorilor care au migrat, astfel că şi aici abordarea trebuie să fie diferenţiată pentru a asigura un echilibru.

Sursa: mediafax.ro