Administraţie

2017-12-06, 12:46:09

Termen prelungit pentru depunerea ofertelor pentru operaţionalizarea Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din Olt

Termenul de depunere a ofertelor pentru operarea Depozitului ecologic de deşeuri de la Bălteni şi a staţiilor de transfer, dar şi pentru colectarea şi transportul gunoiului de la cetăţeni s-a prelungit până pe 15 decembrie.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că s-a luat această decizie din cauza unor contestaţii care nu au primit încă un răspuns de la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice.

„ANAP a aprobat prelungirea termenului de depunere a ofertelor până pe 15 decembrie. Am luat hotărârea să cerem acest lucru după ce nu a venit răspunsul la unele contestaţii făcute. Dacă mergeam înainte cu procedura, riscam să ni se ceară să o luăm de la capăt”, a afirmat Oprescu.

Termenul iniţial era de 6 decembrie, pentru operarea Depozitului ecologic de deşeuri de la Bălteni şi a staţiilor de transfer, respectiv 7 decembrie, pentru colectarea şi transportul gunoiului de la cetăţeni.

După finalizarea acestei proceduri, va deveni operaţional proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).

Depozitul ecologic de deşeuri de la Bălteni are o capacitate de 3.560.000 metri cubi. Este vorba despre prima celulă de depozitare a deşeurilor, care are o capacitate de 880.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare de 10 ani. Tot pe amplasamentul depozitului de la Bălteni s-a construit şi o staţie de sortare cu o capacitate totală de 29.000 tone pe an, o staţie de tratare levigat, un sistem de colectare a gazului, dar şi sistem de alimentare cu apă şi energie electrică, drumuri de acces şi alei interioare sau pavilionul administrativ.

În cadrul acestui proiect, fuseseră deja finalizate lucrările de construcţie a patru staţii de transfer în Caracal, Balş, Corabia, Scorniceşti, a 3.722 platforme de colectare a resturilor menajere şi a 1.975 platforme de colectarea a deşeurilor reciclabile, în cele 112 localităţi din judeţ. În curs de implementare se află şi lucrările de închidere a depozitelor urbane neconforme existente în localităţile Slatina, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Caracal, Corabia şi Balş.

Comentarii

Redacţia

2017-12-06 12:46:09

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro