Tezaurele Umane Vii Constantin Niţu şi Gheorghe Tănase, premiate de CJ Olt

Constantin Nițu de la Cornățelu (Poboru) și Gheorghe Tănase de la Corbu, cei doi meșteri populari ai Oltului care au fost învestiți cu titlul de Tezaur Uman Viu de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial de pe lângă Ministerul Culturii și Identității Naționale la 1 martie 2019, au fost premiaţi, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Olt.

La şedinţă a putut fi prezent doar meşterul Gheorge Tănase, meşter în prelucrarea lemnului. Constantin Niţu, meşter în realizarea ţesăturilor şi cusăturilor, este nedeplasabil din cauza vârstei înaintate.

„Aşa cum am făcut-o şi data trecută, am premiat încă două persoane din judeţul Olt care sunt tezaure umane vii. Din totalul de 55 de astfel de persoane din toată ţară, judeţul Olt are patru reprezentanţi. Încercăm printr-un gest simbolic să fim alături de aceste persoane şi să le mulţumim pentru întreaga lor activitate depusă în domeniul artei, meşteşugurilor şi tradiţiilor româneşti”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Programul Tezaure Umane Vii este o inițiativă a UNESCO privind salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial ce vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care creează, păstrează și promovează valorile românești tradiționale.

Titlurile de Tezaur Uman Viu sunt acordate de către o comisie formată din specialiști în cercetare, din mediul academic, universitar, muzeografi, cei care formează Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Celelalte două Tezaure Umane Vii din județul Olt, care au primit titlul în anul 2015, sunt Dumitru (Mitrel) Liceanu, meșter cojocar din Vădastra și Petre Feraru, vătaf de căluș din Beria-Oporelu.