Tezele se suspendă în anul şcolar 2020-2021

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că pentru anul școlar 2020-2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020.

În consecință, la finalul semestrului al doilea,  mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg.

„Având în vedere că la acest moment aproape un milion de elevi participă la toate activitățile didactice în sistem online și atât timp cât sistemul de învățământ din România nu dispune de platforme de evaluare și examinare dedicate și securizate, #relevanța tezelor este mai mult decât discutabilă”, explică ministrul pe pagina sa de Facebook    .