Comunitate

2019-02-01, 15:14:02

Topitoria care funcţionează lângă Şcoala Priseaca ar putea fi închisă

O topitorie de metale funcţionează în apropierea unei şcoli din comuna Priseaca încă din anul 2007, în ciuda nemulţumirii părinţilor elevilor unităţii de învăţământ şi a oamenilor care locuiesc în vecinătate.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Olt, Gheorghe Neacşa, a declarat că, anul trecut, a solicitat măsurători oficiale făcute de Agenţia pentru Protecţia Mediului, nefiind înregistrate depăşiri.

„La Priseaca am solicitat laboratorul Agenţiei, anul trecut, pentru că erau discuţii în sensul că sunt afectaţi copiii de la grădiniţă şi de la şcoală, şi au fost prelevate probe din curtea şcolii, iar punctul să fie stabilit de către conducerea unităţii de învăţământ. Au fost prelevate probele şi nu au fost depăşiri, conform condiţiilor stabilite în actul de reglementare”, a afirmat Neacşa.

Societatea care deţine topitoria din Priseaca a fost obligată de Garda de Mediu să se modernizeze, în caz contrar urmând să-şi relocheze unitatea de producţie.

„Funcţionează în continuare, au fost controlaţi şi în acest an, a fost aplicată o nouă sancţiune contravenţională pe calitate aerului  şi au fost stabilite măsuri privind modernizarea. Adică, dacă acel agent economic doreşte să-şi mai desfăşoare activitatea acolo trebuie să-şi facă o reparaţie solidă atât a acoperişului, cât şi a halelor de acolo, adică să aducă ceva îmbunătăţiri tehnologiei pe care o foloseşte. Dacă nu poate să facă acest lucru, poate să îşi mute la alt punct de lucru activitatea, undeva în Slatina. Aşteptăm să vedem planul de investiţii, undeva în luna martie”, a mai declarat Gheorghe Neacşa.

Topitoria respectivă funcţionează lângă şcoala din Priseaca, din anul 2007.

„Acolo este o topitorie care a fost autorizată într-o perioadă în care România se alinia la directivele Uniunii Europene. Vorbim de o instalaţie veche, este autorizată din anul 2007, iar de atunci a fost doar reînnoită autorizaţia. În legislaţie nu se specifică o distanţă minimă pe care trebuie să o ocupe topitoria până la prima locuinţă. Există două lucruri simple: dacă are un certificat de urbanism pentru construirea unei clădiri sau dacă are punct de lucru şi prezintă toate documentele“, a mai spus şeful Gărzii de Mediu Olt.

La nivelul judeţului sunt aproximativ 20 de topitorii, 11 sunt în Slatina şi nouă în celelalte localităţi.

Comentarii

Redacţia

2019-02-01 15:14:02

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...