Tribunalul Olt a decis că „tehnocratul” Cotarcea nu primeşte primă de instalare în funcţia de subprefect

Fostul subprefect de Olt, „tehnocratul” Ionuţ Cotarcea, nu va primi primă de instalare pe funcţie, au decis magistraţii Tribunalului Olt. Instalat pe funcţie de Guvernul Cioloş, în octombrie 2016, Cotarcea solicita prima de instalare care susţinea că i se cuvine, potrivit prevederilor Legii 188/1999, actualizată, privind statutul funcţionarilor publici.

Decizia luată de magistraţii olteni nu este definitivă, fostul subprefect având posibilitatea să o atace cu recurs. Contactat de Gazeta Nouă pentru a vedea dacă va face uz de dreptul său de contestaţie, Cotarcea a răspuns, prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, că nu poate răspunde la telefon, fiind într-o şedinţă la minister.

Atunci când a dat în judecată Instituţia Prefectului - Judeţul Olt, Ionuţ Cotarcea declara, pentru Gazeta Nouă: „Sunt nişte drepturi băneşti, prima de instalare în speţă - litigiu pe Legea 188. Am depus cerere la Prefectură, au trecut vreo câteva luni, nu s-a dat răspuns şi am apelat la instanţă. Litigiile de natură salarială, bănească, aşa se rezolvă. Dacă nu se alocă bani, se merge în instanţă, altă variantă n-am avut. Am aşteptat, am încercat, nici nu mi s-a răspuns dacă am sau nu dreptul”.

Numit în funcţia de subprefect de Guvernul Tehnocrat, condus de Dacian Cioloş, Ionuţ Cotarcea a fost înlocuit cu Radu Ioniţă, la finalul lunii mai.

Deşi a fost prezentat ca un „tehnocrat”, Cotarcea are strânse legături cu Partidul Naţional Liberal, al cărui membru a şi fost, până în 2014.

Susţinut în PNL de şeful organizaţiei Balş, Mădălin Teodosescu, dar şi de şeful organizaţiei judeţene, la acea vreme, Gigel Ştirbu, tânărul Ionuţ Cotarcea a reuşit, în 2013, să ocupe funcţia de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

În 2014, după destrămarea USL-ului, formaţiune care îl propulsase la Bucureşti, Ionuţ Cotarcea şi-a simţit funcţia în pericol, aşa că a susţinut concurs pentru un post în cadrul aceleiaşi instituţii. Astfel, din noiembrie 2014, a fost directorul Direcţiei Juridice şi Resurse Umane, din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Tot în 2014, Cotarcea a demisionat din PNL, dar nu pentru că nu l-ar mai fi reprezentat doctrina liberală, ci pentru că statutul de înalt funcţionar public i-o impunea.