Tribunalul Olt ignoră greva foamei făcută de oamenii din Nadăş: „Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege”

Tribunalul Olt transmite, prin Biroul de Relaţii Publice, că hotărârile judecătoreşti nu pot fi modificate prin proteste, ca răspuns la faptul că omanii din satul Nadăş, judeţul Arad, au intrat în greva foamei, după ce instanţa olteană a dispus rejudecarea dosarului în care întregul lor sat fusese retrocedat

Potrivit unui comunicat remis de Tribunalul Olt, prin decizia civilă nr. 20 din 6 martie 2018 pronunţată de Secţia I Civilă a instanţei, în dosarul nr. 1184/246/2016, a fost admis recursul declarat de Mihai Alexandru Colţeu şi Viorica Colţeu, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, casată, în parte, sentinţa nr.901/20.09.2017 pronunţată de Judecătoria Balş si încheierile de admitere în principiu a cererilor de intervenţie accesorie, în dosarul nr. 1184/246/2016, şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanţă, respectiv Judecătoria Balș.

Totodată a fost menţinută soluţia de respingere a cererii de revizuire formulată de R.N.P. Romsilva-Direcţia Silvică Arad.

Sursa citată mai susţine că criticile faţă de o soluţie dată de instanţă încalcă principiul independenţei judecătorului.

„Decizia civilă nr. 20 din 06.03.2018 este irevocabilă. Conform dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale. Criticile petenţilor faţă de soluţiile pronunţate în cauza mai sus menţionată, concretizate în actuala formă de protest, nu pot face obiectul analizei ori dezbaterii Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Tribunalului Olt, încălcându-se principiul independenţei judecătorului, consacrat de art. 124 alin. 3 din Constituția României”, se arată în documentul citat.

Cinci persoane din localitatea Nadăş au intrat în greva foamei, miercuri dimineaţa, în faţa Tribunalului Olt. Oamenii sunt nemulţumiţi că instanţa olteană a dispus rejudecarea dosarului privind retrocedarea întregului lor sat, în care Judecătoria Balş le dăduse câştig de cauză, în septembrie 2017.

Decizia de la Judecătoria Ineu, prin care familia Colţeu a fost împroprietărită, în 2006, cu peste 8.700 de hectare de păduri şi terenuri agricole din satul Nadăş, judeţul Arad, a fost total schimbată de Judecătoria Balş, în septembrie 2017. Astfel, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că testamentul prin care familia Colţeu a moştenit satul este fals, Judecătoria Balş, din judeţul Olt, a admis cererea de revizuire a sentinţei Judecătoriei Ineu, prin care familia Colţeu a primit satul Nadăş.

Această cerere de revizuire a fost înaintată de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Arad, iar judecătorii bălşeni au decis că sentinţa de la Ineu, din anul 2006, este greşită, astfel că au modificat-o complet.

Decizia Judecătoriei Balş nu a fost definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Olt. Această instanţă din urmă a decis retrimiterea dosarului la Balş pentru a fi rejudecat.

În 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Instanţa a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.762 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădirile sau alte construcţii aflate pe acestea.

Iniţial, atât Comisia locală Tauţ, cât şi Comisia judeţeană Arad au respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată formulată de soţii Colţeu.

În anul 2009, familia Colţeu a intabulat suprafaţa de aproape 9.000 de hectare din Nadăş, aproape tot extravilanul satului, dobândită în instanţă. În 2014, DNA Timişoara a descins la două cabinete notariale din Arad şi la un ocol silvic din satul Nadăş, care aparţine familiei Colţeu.

În iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă contestaţiile în dosarul în care Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat, la sfârşitul anului 2016, mai multe documente de moştenire a celor aproape 8.800 de hectare de terenuri de teren şi pădure care aparţin satului Nadăş.

Localnicii din Nadăş au susţinut mereu că familia Colţeu a obţinut de la stat terenuri la care nu ar fi avut dreptul pentru că ar fi falsificat documentele de moştenire.