Un american, dispus să cumpere formula îngrăşământului bio produs la Izbiceni. Câţi bani cere cercetătorul oltean pentru bălegarul ecologic

Dobre Puţinelu a primit un atestat conform căruia poate vinde Folarex, îngrăşământ natural creat şi testat la Izbiceni, atât în Europa, cât şi în America. Certificarea vine în contextul în care octogenarul oltean se află în discuţii avansate cu un american interesat să cumpere formula îngrăşământului bio. Termenii afacerii vor fi stabiliţi în mai, când investitorul din California este aşteptat în gospodăria de la Izbiceni.

Octogenarul din Izbiceni care a creat Folarex, un amestec de dejecţii animale lăsate la macerat timp de trei zile până când capătă o culoare ciocolatie, este încântat că produsul său poate fi vândut atât în Europa, cât şi în America.
 
„Am primit atestatul că pot vinde îngrăşământul atât în Europa, cât şi în America. Este o recunoaştere pe plan european şi internaţional a calităţii produsului. Pentru că îngrăşământul meu este bio. Avem foarte multe comenzi”, a spus Dobre Puţinelu.

Acesta este la un pas să vândă invenţia unui american ce deţine o companie în domeniu. Investitorul este aşteptat, în mai, în gospodăria din Izbiceni pentru a fi stabiliţi toţi termenii afacerii. De fapt, Dobre Puţinelu vrea să vadă dacă se înţelege la bani cu afaceristul american. Nu neagă că invenţia sa, pe cât de simplă pe atât de eficientă, ar merita şi un milion de euro.

„Aştept un cetăţean din California la mine, pentru că este interesat de îngrăşământul meu. Vrea să-l producă la scară largă, dar să vedem dacă ne înţelegem să-i dau compoziţia. Americanul o să vină, în mai, la mine la Izbiceni. Depinde ce vrea! El are o companie mare în domeniu şi vrea să cumpere formula. Nu vine el din America degeaba! Mă gândesc să vând, pentru că mai am altă invenţie cu îngrăşământ. Vreau să vând cu bani mulţi. Nu ar fi rău să primesc un milion de euro pe această invenţie. El ar putea să-şi scoată bani mulţi din asta şi pe termen lung”,
a spus Dobre Puţinelu, conştient de valoarea invenţiei sale, brevetată în 2014.
 
Bătrânul din Izbiceni spune că a mai creat recent un îngrăşământ bio, cu o compoziţie mult îmbunătăţită. Această nouă invenţie urmează să primească brevetul în această vară.

Cum a fost creat îngrăşământul ecologic de la Izbiceni

În 2011, Dobre Puţinelu a trimis probe din produs la Bucureşti spre a fi analizate de specialişti. Rezultatele au fost încurajatoare, iar specialiştii au arătat că produsul creat la Izbiceni reduce ph-ul solului, reduce pericolul infestării solului cu buruieni, poate înlocui în totalitate îngrăşămintele chimice, stimulează dezvoltarea organelor florale şi nu este toxic pentru oameni sau animale. Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea au precizat că Folarex creşte producţia cu până la 30 la sută.

Îngrăsământul natural produs şi testat în solarul familiei de la Izbiceni a fost brevetat în 2014. Dobre Puţinelu a participat, în 2013, cu produsul său la primul târg din Bucureşti. De atunci, diplomele pentru produsul conceput de el au curs, fiind obţinute la Iaşi, Timişoara şi Alexandria. Cele mai valoroase sunt însă diplomele obţinute la Salonul Internaţional de la Generva şi de la Bruxelles, din 2015, unde olteanul a primit medalia de argint.

Folarex este un amestec de dejecţii animale ce sunt puse în recipiente cu apă şi lăsate la macerat trei zile, până când soluţia capătă o culoare ciocolatie. Lichidul rezultat este îmbuteliat în sticle de plastic de cei doi copii ai lui Dobre Puţinelu şi vândut ulterior în ţară.