Un bărbat din Drăgăneşti, care şi-a dat foc, a murit la Spitalul Slatina. Motivul halucinant pentru care a decis să-şi pună capăt zilelor

Un bărbat de 49 de ani, din satul Comani, ce aparţine de Drăgăneşti-Olt, s-a autoincendiat. Acesta s-a ales cu arsuri grave, pe 90 la sută din suprafaţa corpoală, şi a murit la Spitalul Slatina. Motivul halucinat pentru care şi-a dat foc i-a şocat şi pe medicii slătineni.

Bărbatul a ajuns pe mâna medicilor de la Chirurgie Plastică de la nivelul Spitalului Slatina. Medicul Florin Popa spune că acesta avea arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului şi că s-a încercat transferul către o unitate medicală din Capitală. 

„Am avut un pacient cu arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului, şi-a dat foc. Noi am încercat să-l transferăm, dar nu au fost locuri în centrele din Bucureşti. A murit la finalul săptămânii trecute”, a spus chirurgul plastician.

Medicii de pe ambulanţă au rămas şocaţi când au aflat motivul pentru care bărbatul din Drăgăneşti-Olt şi-a dat foc.

„Bărbatul de 49 de ani s-a autoincendiat, dar nu ştim exact cu ce substanţă. Avea arsuri grave. Noi am preluat solicitarea pe 23 iunie şi l-am adus la spital. Ne-a şocat motivul pentru care a decis să se omoare. O ceartă banală cu soţia. Ea i-a reproşat că a stat toată ziua în pat, că nu a făcut nimic. El mai ameninţase şi în trecut că se omoară”, a spus purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, Marian Furtună.