Un bărbat şi-a reclamat propria noră la Poliţie, susţinând că tânăra a condus beată. Ce alcoolemie avea

Un bărbat din Suceava a sesizat Poliţia despre faptul că nora sa, o tânără de 20 de ani, a condus beată. Testată cu etilotestul, rezultatul a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, Poliţia a fost sesizată sâmbătă seara de un bărbat din comuna Burla că nora sa, în vârstă de 20 de ani, conduce beată.

Poliţiştii i-au găsit în faţa unui bloc pe apelant, un localnic şi pe femeia de 20 de ani, iar maşina era oprită pe drumul din faţa locuinţei.

Cel care a sunat la Poliţie a spus că era în casă, iar la un moment dat a auzit un claxon în faţa locuinţei sale şi când a ieşit în stradă a observat că la volan era nora sa, singură în maşină. Cei doi s-au certat, iar socrul a sunat la 112 şi a sesizat poliţia.

Celălalt localnic prezent a spus şi el că a văzut-o pe femeia de 20 de ani în timp ce conducea maşina.

Testată cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

sursa: mediafax.ro