Un cardiolog de la SJU Slatina a plecat în străinătate. Unitatea medicală caută specialist pentru Secţia de Cardiologie

După ce un tânăr cardiolog a anunţat că pleacă definitiv în străinătate, conducerea SJU Slatina a scos din nou la concurs un post pe Secţia de Cardiologie.

Reprezentanţii SJU Slatina au din nou probleme cu deficitul de medici la Cardiologie. Dacă luna trecută a fost scos un post de medic cardiolog pentru Cabinetul din Ambulatoriu integrat al unităţii medicale, dar nu s-a prezentat nimeni, joi a fost publicat un nou anunţ prin care se caută cardiolog pentru secţia spitalului.

Directorul medical al SJU Slatina, doctorul Cătălin Pătru, a precizat că acest nou post a fost scos la concurs, pentru că un tânăr cardiolog a anunţat că pleacă în străinătate.

„Am scos la concurs un post de cardiolog pentru Ambulatoriu, dar nu s-a prezentat nimeni. Joi, am publicat din nou un anunţ, pentru că avem o doctoriţă care ne-a anunţat că pleacă în străinătate şi nu se mai întoarce. Este vorba de medicul Sindile, era rezidentul nostru. Când să vină, ne-a spus că pleacă, a lucrat o lună la SJU Slatina. Şi-a luat concediu fără plată trei luni, timp în care a plecat în Franţa, şi ne-a anunţat că nu se mai întoarce. Acest post îl scoatem la concurs”,
a spus Pătru.

SJU Slatina are patru cardiologie cu normă întreagă şi doi cu jumătate de normă.