Un fermier de la Urzica a dat cultura de cereale pe cea de cătină. Speră să obţină un profit de 80.000 de euro din cele 20 de hectare pe care le deţine

Dezamăgit de preţul tot mai mic al cerealelor, un fermieri din Urzica s-a reorientat şi a înfiinţat, în urmă cu trei ani, peste 20 de hectare cu cătină ecologică. Acesta speră ca va avea un profit de maximum 80.000 de euro atunci când va recolta prima dată. Cu o investiţie de peste 30.000 de euro, olteanul şi-a pus pe picioare un sistem de irigaţii, cu ajutorul căruia irigă cele 20 de hectare de cătină.

Octavian Bobică din Urzica a reuşit, în 2014, să implementeze un proiect cu fonduri europene de un milion de euro, cu ajutorul acestor bani înfiinţând 20 de hectare cu cătină. Acesta spune că a înfiinţat cultura de cătină dezamăgit fiind de preţul scăzut, an de an, la cereale.

„Am înfiinţat cultura de cătina după ce am accesat fonduri europene de aproape un milion de euro, eu având o cotă de participare de 50 la sută. Butaşii au fost aduşi din Bulgaria. Am luat această decizie după ce am realizat că nu mai fac treabă cu produsele mari. Eu m-am ocupat de cultura mare, de cereale, dar m-am reorientat, pentru că nu mai era rentabil. Acum merg în paralel şi cu o cultură mare, dar când va intra cătina pe producţie voi renunţa la cea de cereale, pentru că preţurile sunt mici. Noi nu câştigăm din cereale cât câştigă samsarii”, a spus Octavian Bobică din Urzica.

Acesta a precizat că îi va fi greu să intre pe piaţa de cătină, mai ales că nu poate produce încă uleiuri de cătină, cele mai apreciate. Pentru producţia de uleiuri de cătină, fermierul oltean se gândeşte să acceseze un nou proiect european.

„Este complicat să intrăm pe această piaţă a produselor exclusiviste, însă preţurile sunt mai bune. În urmă cu câteva zile ne-am grupat într-o cooperativă a cultivatorilor de cătină şi acum discutăm altfel. De regulă, cătina este destinată exportului. Uleiurile sunt foarte scumpe, dar la fel de scump este şi procesul tehnologic de obţinere a lor şi nu am suportul financiar să produc aşa ceva la acest moment. Pentru început, o să  merg pe produse grosiere, iar în final, dacă reuşesc să implementez un proiect cu finanţare de 90 la sută, am să fac un proiect pe fonduri europene pentru prepararea ei finală, ceea ce înseamnă trei milioane de euro. Este un proiect foarte mare, dar dacă obţin finanţare de 90 la sută înseamnă mai puţin suport din partea mea. Pentru că sunt în al treilea an de la plantare, aş putea să recoltez în acest an, dar, din cauza tehnologiei, o mai las un an. Cătina se recoltează prin tăierea crenguţelor, care sunt băgate într-un tunel de criogenare, care costă 300.000 de euro. Apoi, printr-o metodă de scuturare, cu o maşinărie specială adaptată tehnologiei, se recoltează”, a spus Bobică.

Acesta susţine că profitul pentru întreaga plantaţie pentru primul an de recoltat poate să ajungă la 80.000 de euro.

„Sunt angrenat în această industrie, pentru că am investit foarte mult, măcar să scot investiţia. În primă fază, pot avea un profit cuprins între 50.000-80.000 de euro pe toată suprafaţa. Soiul meu de cătină albă conţine de 20 de ori la sută mai multă vitamina C decât lămâia. Ca orice pom, cătina produce din ce în ce mai mult. Pe măsură ce creşte, pot să ajung şi la un milion de euro profit pe an”,
a spus fermierul de la Urzica.

Cultura de cătină ecologică, mai greu de întreţinut decât cea de cereale


Fermierul din Urzica spune că este foarte scump să întreţină cultura de cătină, mai ales că vorbim de una ecologică. Acesta se plânge că nu mai exisă forţă de muncă în comună, toţi tinerii luând drumul străinătăţii. 

„Este foarte scump să întreţii un hectar de cătină, cam de zece ori cât cultura mare. Nu mai vorbim de înfiinţarea ei. Cultura mea este ecologică şi sunt monitorizat de o firmă germană recunoscută pe plan mondial. Această monitorizare mă costă foarte mult. Fiind o cultură ecologică, nu pot să-i dau cu ierbicid, iar 20 şi ceva de hectare sunt săpate manual. Cu forţa de muncă este foarte greu, pentru că toţi tinerii sunt plecaţi peste hotare. Este greu să găsim oameni, când vin, când nu vin. Cultura de cătină se sapă, se taie, se irigă”, a adăugat Octavian Bobică.

Sistem de irigaţii pentru cătină


Fermierul din Urzica a implementat un sistem de irigaţii pentru cele 20 de hectare de cătină pe care le deţine. Întreaga investiţie s-a ridicat la 32.000 de euro. 

„Am implementat un sistem de irigaţii pentru cultura de cătină. Am forat două puţuri la care am ataşat un bazin de captare. De acolo, apa ajunge în conducte, iar prin picurare merge la plante. Sistemul de irigaţii m-a costat 32.000 de euro”,
a conchis Bobică.

Cătina este considerată un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic şi chiar anticancerigen.