Un fost primar, cercetat pentru relaţii sexuale cu minori

Un bărbat de 61 de ani din localitatea braşoveană Cristian este cercetat penal, fiind propus a fi arestat preventiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu trei adolescenţi cu vârste sub 15 ani, a declarat, vineri, prim-procurorul acestui parchet, Vlad Teodorescu.

Conform unor surse, bărbatul de 61 de ani ar fi fostul primar şi consilier local din comuna Cristian, Gheorghe Podar.

Procurorul Vlad Teodorescu a mai precizat că în cauză se efectuează cercetări şi faţă de alţi trei inculpaţi, pentru şantaj, care i-ar fi pretins bărbatului de 61 de ani sume între 100 de lei şi 3.500 de euro pentru a nu face publică o înregistrare compromiţătoare pentru acesta.

Raporturile sexuale cu cei trei minori au fost săvârşite în cursul anului, majoritatea în martie, iar şantajul - în ultimele două luni.

Cercetările ar putea fi însă extinse şi cu privire la alte fapte săvârşite de inculpatul acuzat de act sexual cu minor în formă continuată, a menţionat Teodorescu.

Cei patru au fost reţinuţi joi seara.

Potrivit unor surse, atât fostul primar, cât şi celelalte trei persoane cercetate în acest dosar au primit mandate de arestare preventivă din partea magistraţilor Judecătoriei Zărneşti, hotărâri luate în cursul serii de vineri.

Sursa: antena3.ro