Un nou focar de pestă, la graniţa judeţului. Porcii din gospodăriile oltenilor, din zonele de protecţie şi supraveghere, examinaţi

Un nou focar de pestă porcină africană la porcii mistreţi a fost confirmat pe Fondul de vânătoare Beciu, pe raza localităţii Popii Slăviteşti din Teleorman. Pentru că focarul se află chiar la graniţa Oltului, în 15 localităţile din judeţ au fost stabilite zone de protecţie şi de supraveghere.

Numărul focarelor de pestă porcină africană din Teleorman creşte, autorităţile confirmând virusul la un mistreţ de pe Fondul de vânătoare 11 Beciu, de pe raza localităţii Popii Slăviteşti. În urma confirmării noului focar, reprezentanţii DSVSA Olt au stabilit zone de protecţie şi de supraveghere în localităţile Bărseştii de Sus (Sprâncenata), Scărişoara, Plaviceni, Rusăneşti, sat Jieni, Cilieni, dar şi la Băbiciu, Gostavăţu, Sprâncenata, sat Frunzaru, sat Uria, sat Călineşti (comuna Radomieşti), Tia Mare, sat Potologeni.

Primarii din aceste comune, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt, dar şi administratorii fondurilor de vânătoare AV Bălceşti - FV 42 Călineşti, AV Turris Turnu Măgurele - FV 43 Frunzaru, A Hera AVPS - FV 44 Caracal, AV Casa Vânătorilor - FV 49 Rusăneşti, AJVPS OLT - FV 56 Tia Mare au primit planurile de măsuri întocmite de DSVSA Olt.

În zonele de supraveghere şi protecţie s-a dispus instalare semnelor sau panourilor de avertizare pe drumurile ce delimitează graniţele zonelor de protecţie şi s-a demarat procedura de catagrafiere a efectivului de mistreţi şi prădători de pe fondurile de vânătoare Călineşti, Frunzaru, Caracal, Rusăneşti şi Tia Mare.

Pădurarii trebuie să efectueze patrule zilnice pentru a putea depista porcii morţi sau bolnavi. Cadavrele vor fi neutralizate prin îngropare, în gropi executate de gestionarii fondurilor de vânătoare, sub supraveghere oficială, împrejmuite și semnalizate pentru evitarea accesului animalelor sau persoanelor în aria de îngropare.

Totodată, s-a început efectuarea unui recensământ oficial al tuturor porcilor domestici din gospodării sau a celor crescuţi în libertate.

Toți porcii domestici din gospodării trebuie ținuți în adăposturile lor sau în alte locuri îngrădite, izolate, astfel încât să se evite, pe orice cale, contactul cu porcii mistreți, să nu aibă acces la niciun produs sau orice alt obiect susceptibil care poate intra apoi în contact cu porcii din exploatație. Este interzisă ieşirea sau intrarea porcilor în exploataţii.

În cazul morţii unui porc, proprietarii trebuie să anunţe de urgenţă medicul veterinar din comună, în vederea efecturării examenelor de laborator pentru depistarea pestei porcine africane.

Reprezentanţii DSVSA Olt atrag atenţia că nicio parte dintr-un mistreț sacrificat sau găsit mort ori accidentat, niciun material, inclusiv material lemnos, obiect sau echipament provenit din zona infectată și care ar putea fi contaminat de virusul pestei porcine africane nu trebuie să fie introdus în exploatații cu porci.

În noiembrie, din judetul Olt au fost analizate pentru detecţia genomului virusului pestei porcine africane 54 probe de la mistreţi împuşcaţi şi o probă de la un mistreţ mort, 18 probe de organe din exploataţii comerciale şi 3 probe de organe provenite de la porci din gospodării proprii, toate fiind negative.