Dau să intru pe poarta centrului de colectare a fierului vechi, însă, sprinten, vine spre mine un bătrânel simpatic, ce avea în mână un baston zdravăn. Este îngrijit îmbrăcat şi proaspăt bărbierit.
Îmi face semn cu mâna să nu intru până ce nu ajunge lângă mine. Mă opresc şi cercetez surprinsă zona, pentru că nu văzusem pe nimeni prin preajmă.
Cel care mă primise în poartă îşi începe povestea: „Sunt cei mai fideli paznici! Nu fură, nu se îmbată, nu dorm în post. O să le prelungesc contractul. Acţionează fără somaţie”.
Surprinsă, pentru că nu înţelegeam nimic, cer lămuriri, însă bătrânelul îşi continuă povestea bravilor paznici în aceeaşi notă. Mă uit peste tot în jurul meu, dar nu văd pe nimeni. Încercam să identific paznicii!
După câteva minute, îl opresc şi îi cer să-mi spună despre ce este vorba. „Cum nu ştiţi!? Unitatea Specială de Protecţie Canină”, îmi răspunde contrariat.
Încep să râd cu poftă, pentru că nu mi-am dat seama că omul venise special să mă apere de câinii ce îşi fac veacul prin curte, deşi nici pe aceştia nu îi văzusem nicărieri. Refac filmul poveştii şi realizez că vorbise câteva minute fără ca măcar să spună o dată că toată situaţia fusese creată de căţei, încercând să evite un posibl atac asupra mea.
Râd şi constat că un om simplu din popor are harul povestirii şi că regizase cumva totul, pentru a mă pune în încurcătură.
