Universitatea Craiova, echipa finanţată de Mititelu, a susţinut un amical cu LPS Slatina, pe terenul de la Piatra-Olt

Lume multă duminică, pe stadionul din Piatra-Olt. FC Universitatea Craiova, echipă pe care Adrian Mititelu intenţionează să o înscrie în Liga a IV-a Dolj, a susţinut un joc amical în compania juniorilor A de la LPS Slatina. Meciul s-a încheiat cu o victoria formaţiei craiovene, 6-1, care a fost susţinută de galerie.

Antrenorul echipei de juniori A de la LPS Slatina, Cristian Stănculeţu, a acceptat să dea curs ivitaţiei de a susţine jocul amical, chiar dacă jucătorii săi se află în plin proces de reacomodare la efort, după vacanţa de vară.

„Nu am făcut o partidă prea bună, au trecut doar două săptămâni de când am reluat pregătirea, însă am dat curs solicitării de a juca acest amical. A fost foarte multă lume la meci, dar noi nu ne-am prezentat aşa cum mi-aş fi dorit pentru că nu suntem puşi la punct cu pregătirea fizică”, a precizat Cristian Stănculeţu, antrenor la LPS Slatina.

Jucătorul format de Cristian Stănculeţu la LPS Slatina, Adrian Cârstea, a semnat cu FC Universitatea Craiova. Potrivit spuselor tehnicianului slătinean, oferta financiară înaintată de Mititelu a fost destul de avantajoasă, în condiţiile în care Cârstea a refuzat să meargă la FC Steaua Bucureşti, echipa Clubului Armatei.