Vă pot servi cu o cafea?

În timp ce apropiem ceașca de gură, nările noastre deja freamătă de plăcerea pe care ne-o provoacă aroma inconfundabilă a cafelei. Chiar dacă zilnic în România se beau milioane de cești, iar băutura delicioasă face parte din obiceiurile naționale de consum deja de secole, majoritatea dintre noi știm foarte puțin despre cafea.

Vă invităm să descoperiți mai jos în mai puțin de 10 minute răspunsul la cele mai interesante întrebări despre universul cafelei.

De când se bea cafea?
Dacă despre ceai se știe că e băut de cel puțin patru milenii, cafeaua se pare că a fost descoperită în Etiopia de către un păstor cândva în secolul al IX-lea d. Hr. când acesta a observat cât de active sunt caprele sale după ce mănâncă boabele unei anumite plante. Aceasta este, însă, cel mai probabil doar o legendă. Ce știm sigur este că la jumătatea secolului al XV-lea arabii consumau cafea pentru a profita de capacitățile sale energizante. Modul în care folosim noi astăzi boabele de cafea, adică, prăjite, râșnite și fierte, a apărut la călugării Sufi din Yemen, care foloseau licoarea energizantă în ritualurile lor religioase.

Când a apărut cafeaua în România?
După cum probabil că bănuiți, românii au făcut cunoștință cu cafeaua mai degrabă pe filiera turcească, mari băutori de cafea încă dinainte ca otomanii să cucerească Constantinopolul. Prima cafenea de pe teritoriul actualei Românii despre care știm a apărut în București prin anul 1667, unde este azi Banca Națională a României. Aici, un soldat otoman pe numele său Kara Hamie vindea cafea celor interesați. Până în secolul al XVIII-lea au apărut și cafenele românești, localul lui Gheorghe cafegiul fiind consemnat inclusiv în documentele istorice. La începutul secolului trecut, doar în București existau în jur de 140 de cafenele. Puteți descoperi mai multe despre istoria cafelei din România în acest articol dedicat.

În trecut, cafeaua putea să coste destul de mult, însă datorită creșterii imense de cerere, azi producția de cafea reușește să țină bine pasul cu apetitul imens al oamenilor. Puteți găsi cafea de calitate la prețuri acceptabile aproape oriunde. Dacă aveți curiozitatea să răsfoiți cel mai recent catalog al unul supermarket, de exemplu, aici, puteți testa noi tipuri de cafea la prețuri foarte reduse, atunci când prindeți o promoție sau ofertă specială.

Ce înseamnă „cafea arabica”?
Boabele de cafea cresc în arbori și, ca majoritatea arborilor, există mai multe specii ale acestei plante. Cele mai cultivate sunt două dintre acestea: Coffea arabica, cea din care provine cafeaua arabica, și Coffea canephora, așa-numita cafea robusta. Dacă veți studia ambalajul principalelor mărci de cafea din comerț de obicei veți găsi informații despre tipul de cafea folosit. Care dintre cele două este recomandat ține de gustul fiecăruia și de ceea ce ne dorim de la ceașca noastră de cafea.

Cea mai mare parte a producției mondiale este arabica, originară din Etiopia, iar motivul pentru care atât de mulți o preferă este gustul aromat, parfumat. Acest tip de cafea crește la înălțime și e mai greu de întreținut, necesită multă muncă și nu se adaptează prea ușor la soiuri diferite. Majoritatea plantațiilor sunt în America Centrală și de Sud, dar și în anumite țări africane sau asiatice.

Dacă vă doriți o cafea tare, de să stea lingurița în ea, atunci poate că mai bine vă orientați către cafeaua robusta – are aproape de două ori mai multă cofeină! Acest soi de cafea a fost descoperit destul de târziu, la sfârșitul secolului al XIX-lea în Africa Centrală și de Vest. Este un arbore mult mai rezistent, este mai productiv și crește la înălțimi până la 600 m. Aproape un sfert din cafeaua mondială e de acest tip, principalii producători fiind Africa, Indonezia și Brazilia.

Este cafeaua sănătoasă?
Dacă prin „sănătoasă” ne referim la faptul că este o mare plăcere relativ sigură pentru sănătate, atunci putem spune că este una dintre cele mai bune opțiuni lichide. Dacă nu adăugați zahăr, atunci o singură ceașcă medie de cafea nu va adăuga la dieta dvs. zahăr sau grăsimi. Are doar 2-3 calorii și mai multe vitamine și nutrienți: B2, niacină, potasiu, magneziu, mangan și altele.

Cel mai cunoscut ingredient al cafelei este cofeina. Aceasta este cea care ne dă energie prin stimularea organismului. Cum reușește să facă acest lucru a început să fie elucidat tot mai clar de către oamenii de știință – cofeina stimulează eliberarea de adrenalină în sânge și arde grăsimile pe care organismul le folosește apoi pentru a obține energie. Mai ales pentru sportivi aceste efecte pot aduce rezultate mai pozitive, performanțele lor putând să fie îmbunătățite chiar și cu peste 10%.

Poate cafeaua să dăuneze sănătății?
Chiar dacă există indicii puternice că efectul cafelei este unul benefic pe mai multe planuri – arde grăsimile, reduce riscul de apariție a diabetului, poate ajuta în combaterea bolii Alzheimer, protejează ficatul, reduce riscul de apariție a accidentelor vasculare cerebrale, este o sursă de antioxidanți – există și anumite aspecte mai puțin plăcute pentru organism.

Cofeina poate provoca diferite stări negative, de la insomnie, nervozitate, neliniște, la greață, vărsături, diaree, dureri de cap, anxietate sau agitație. De asemenea, în timp veți avea nevoie de cantități tot mai mari de cafea pentru același efect revigorant, iar atunci când renunțați la ea, vă puteți pricopsi cu dureri de cap și stări de oboseală. Această dezvoltare a toleranței la cofeină îi face pe unii oameni să considere băutura un viciu. Având în vedere numeroasele efecte pozitive și faptul că efectele negative sunt relativ ușor de depășit, putem spune că este un viciu extrem de ușor.

Este mai bună cafeaua de la cafenea?
Asta depinde atât de gusturile fiecăruia, cât și de cafeaua pe care o cumpărăm. Atunci când alegem cafeaua pentru acasă, este preferabil să ne bazăm pe experiență. Gustul cafelei este interesant și prin prisma faptului că nimeni nu ne poate garanta că un anumit tip de cafea va fi pe placul nostru. Calitatea boabelor de cafea selectate pentru prăjire și râșnire este în mod indiscutabil esențială pentru un gust bun, dar există numeroși factori secundari care pot schimba radical aroma.

Ca să le menționăm doar pe cele mai importante, contează țara de origine, dacă este arabica, robusta sau un amestec dintre cele două, precum și modalitate de prăjire sau măcinare. Iar faptul că atât de mulți factori influențează gustul final a dus la apariția unei întregi categorii de pasionați ai cafelei, care pot sta cu orele să dezbată povestea, calitățile și modalitățile de preparare ale acestui adevărat miracol al naturii care este cafeaua.

În concluzie, cafeaua perfectă este cea care îți place ție. Iar dacă ați găsit o cafenea în care se servește o cafea al cărei gust nu-l puteți reproduce acasă, atunci cu siguranță merită ca măcar o dată la câtva timp să vă orientați către el. Pentru majoritatea oamenilor, însă, gustul de cafea preparată acasă este suficient de ademenitor.

Cum poți prepara cafeaua acasă?
Dacă până de curând, aproape toată cafeaua pe care o preparau românii acasă era la ibric, astăzi oferta de opțiuni este mult mai bogată – cu condiția să fim dispuși să facem investiții mai mari sau mai mici. De exemplu, putem să facem cafea la filtru, o metodă care nu este mult diferită de cafeaua turcească, la ibric, exceptând faptul că scăpăm de zaț.

Apoi, tot mai mulți români își cumpără aparate de preparat espresso pentru acasă, care trec apă sub presiune printr-o cafea măcinată extrem de fin.

S-ar putea să aveți acasă sau să fi văzut la vreun prieten acel recipient de cele mai multe ori de culoare argintie, alcătuit din două părți. Jos e rezervorul, iar sus se adună cafeaua gata preparată, fără zaț. Acest aparat se numește macchinetta în italiană și este folosit pentru prepararea așa-numitei cafele moka. Anumiți iubitori de cafea aleg presa franceză, care are un filtru sub formă de piston care coboară în recipient.

Care este cea mai bună cafea din lume?
După cum puteți vedea, posibilitățile de acasă sunt mult mai bogate decât ne-am aștepta. Iar pentru a adăuga la numărul de posibilități, tipurile de băuturi pe bază de cafea sunt un univers în sine. De la capuccino la cafea cu lapte (Latte), de la Americano la turcească, rețetele sunt nenumărate. Chiar dacă gustul este influențat puternic de cafea și de cât de măcinată este, experiența multor persoane arată că atunci când alegi cafeaua preferată, nu există limite.

Puteți liniștit să încercați o cafea pe care scrie că e pentru espresso pentru a prepara o delicioasă băutură la ibric. În final, important este să ne placă nouă ce bem. S-ar putea să auziți că este un sacrilegiu să pui zahăr în cafea. Însă istoria ne arată că în cea mai mare parte a timpului, cafeaua s-a consumat îndulcită. Pentru toate aceste motive, probabil că pentru a descoperi care este cea mai bună cafea din lume merită să încercați cât mai multe tipuri, până ce ajungeți la preferata dumneavoastră.