Vasile (PNL Olt): „Am avut o întâlnire cu domnul Mihai Niţă, în care a insistat foarte mult să trec la ALDE”

Prim-vicepreşedintele PNL Olt, primarul din Studina Marian Vasile, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă că a avut o întâlnire cu preşedintele ALDE Olt, deputatul Mihai Niţă, care i-a propus să vină în acest partid.

Vasile a declarat că astfel de discuţii sunt normale, dar că a preferat să rămână în PNL, unde s-a transferat de la PMP, în 2016.

„N-a existat nicio întâlnire a mea cu Marius Bălaşa, pe care nu l-am mai văzut din alegerile locale. Am avut o întâlnire cu domnul Mihai Niţă - o spun public - în care a insistat foarte mult să trec la ALDE. E normal să se întâmple discuţii, în zona politicului. Faptul că n-am acceptat şi am rămas aici demonstrează că sunt un liberal”, a afirmat Marian Vasile.