Vedița Colonești, înfrângere usturătoare pe terenul Flacărei Moreni, noul lider al seriei Ligii a III-a

Echipa de fotbal Vedița Colonești a pierdut cu 4-0 meciul susținut pe terenul celor de la Flacăra Moreni, suferind astfel cea mai severă înfrângere din actualul sezon.

Gruparea pregătită de Iordan Eftimie a înregistrat un eșec usturător pe terenul Flacărei Moreni, echipă ce a urcat pe primul loc în clasamentul seriei Ligii a III-a. 4-0 s-a terminat meciul de la Moreni, la capătul unei partide în care echipa olteană a fost neputincioasă.

Vedița Colonești va evolua, runda viitoare, pe teren propriu, cu Voluntari II, meci în care jucătorii aflați sub comanda lui Iordan Eftimie au doar varianta victoriei după seria rezultatelor negative înregistrate în ultimul timp.