Venituri neimpozabile pentru titlurile de stat

Şi luna aceasta au fost puse în circulaţie emisiunile de titluri de stat pentru populație.

Oltenii pot subscrie începând cu 3 iunie pentru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la unu, doi, trei și cinci ani şi dobânzi anuale de 3,5 la sută, 4 la sută, 4,5 la sută și, respectiv, 5 la sută. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Potrivit autorităţilor peste 33.000 de români care au investit mai mult de 1,7 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an.

Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor Publice oferă o alternativă sigură de economisire cu dobânzi și maturități attractive.

Titlurile de stat pot fi cumpărate: în perioada 3-28 iunie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului; în perioada 3-27 iunie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 3-26 iunie 2019 din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Totodată, a fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de un leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.