Verdeş nu ia în calcul varianta de a menaja jucătorii în Cupa României: „Tratăm serios fiecare meci, indiferent de adversar”

CSM Slatina este invincibilă, iar şansele de a rămâne aşa până la promovarea în Liga a III-a, dar şi în lupta pentru câştigarea Cupei României, faza judeţeană, sunt destul de mari. Prin urmare, antrenorul grupării slătinene, Bobi Verdeş, spune că nu menajează jucătorii, ci efectuează schimbări astfel încăt majoritatea să aibă minute jucate. Mai mult, fiecare adversar va fi tratat serios, indiferent de nivelul la care activează.

Antrenorul grupării CSM Slatina, Bobi Verdeş, s-a arătat mulţumit de debutul elevilor săi în Cupa României, faza judeţeană, în special de faptul că nu au tratat cu superficialitate adversarul. În aceste condiţii, gruparea slătineană s-a impus la scor, 9-0, pe terenul celor de la Dîrjovul Valea Mare, prin golurile marcate de Gabriel Precup (3), Cosmin Căpăţână (2), Panait, Bîră şi Daniel Turlea (2).

„Un meci bun, pe care l-am pregătit serios, chiar dacă adversarul a fost de nivel inferior. Au fost faze frumoase, goluri multe, băieţii au respectat ceea ce am pregătit. Tratăm fiecare meci serios, indiferent de adversar. N-am de ce să-i menajez pe jucători, ei trebui să aibă meciuri în picioare, fac schimbările în aşa fel încât cât mai mulţi dintre ei să aibă minute jucate”, a precizat antrenorul grupării CSM Slatina, Bobi Verdeş, după debutul echipei în Cupa României, faza judeţeană.

La nivelul Ligii a IV-a, CSM Slatina este deja campioană, implicit echipa ce va reprezenta judeţul Olt la barajul de promovare în Liga a III-a, înainte cu cinci etape de încheierea sezonului, iar în Cupa României, după ce în precedenta ediţie a ajuns în 16-imile de finală ale competiţiei, la nivel naţional, gruparea slătineană nu-şi permite să nu câştige faza judeţeană.