Vicepremierul Paul Stănescu, prezent la marcarea a 101 ani de la Bătălia de la Mărăşeşti: „Sărbătoarea de astăzi trebuie să fie prilej pentru punţi între oameni, pentru consolidarea şi ilustrarea unei Românii moderne şi deschise!“

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a participat luni la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti (jud. Vrancea), la ceremonialul militar şi religios „Vrancea Eroică 1917-2018”, organizat pentru comemorarea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

Cu această ocazie, viceprim-ministrul Paul Stănescu a transmis următorul mesaj:

”Doamnelor şi domnilor,

Vă mărturisesc, încă de la început, că am răspuns fără ezitare invitaţiei dumneavoastră şi este o mare onoare să mă aflu astăzi, aici, la Mărăşeşti, într-un loc încărcat de istorie, reper al jertfei românilor care au luptat în Primul Război Mondial, sub deviza ”Pe aici nu se trece!”
În urmă cu 101 ani, pe 6 august 1917, începea bătălia de la Mărășești, sub conducerea generalilor Constantin Christescu și Eremia Grigorescu. Această bătălie a reprezentat episodul cel mai glorios al Primului Război Mondial și una dintre cele mai mari victorii din istoria noastră militară. Mărășești a rămas un simbol al spiritului de sacrificiu de care este capabil un popor ce-și dorește întregirea.

Iată că, astăzi, în Anul Centenarului, avem ocazia de a onora memoria ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă de la Mărăşeşti şi de a le aduce un pios omagiu. Le suntem recunoscători acestor eroi pentru sacrificiul și devotamentul de care au dat dovadă, făcând posibil parcursul nostru ulterior, ca naţiune.

Jertfa lor ne aminteşte că România are forța de a-și împlini marile idealuri, chiar şi în cele mai dificile condiţii. Iar astăzi, idealul de atunci ar trebui transpus într-un efort colectiv la nivelul întregii societăţi, de a fi uniţi în diversitate, deschişi la nou (dar fără a uita şi valorifica trecutul), determinaţi în a progresa şi a lupta pentru binele comun.

Sunt elemente care ne definesc pe noi, ca popor, care ne ajută să mergem mai departe pe drumul pe care deja ni l-am asumat, cu încredere şi speranţă.

Sărbătoarea de astăzi trebuie să fie prilej pentru punţi între oameni, pentru consolidarea şi ilustrarea unei Românii moderne şi deschise!

În prezent, România este respectată în Europa, în lume, în parteneriatele și organizațiile din care face parte, şi este apreciată pentru angajamentele asumate în spiritul libertății, democrației și statului de drept.

Cred că trebuie să „dăm mână cu mână” şi să continuăm pe acest drum pe care ni l-am câştigat cu mari sacrificii. Este esenţial ca păstrarea încrederii cetățenilor în politicile comune şi în valorile occidentale să rămână obiectivele noastre prioritare!

Avem nevoie de responsabilitate, de integritate, de păstrarea valorilor și de încredere. Iar şansa normalității și a prosperității derivă din respectul față de lege, de muncă, față de instituții, tradiții și educație!

Astăzi, la sărbătorirea a 101 ani de la bătălia de la Mărăşeşti, vă doresc sănătate, curaj şi încredere în propriile forţe!

Haideți cu toții să iubim ROMÂNIA!”