Puţin ne mai desparte de ziua de luptă împotriva violenţei în familie, marcată în cursul lunii noiembrie, ocazie cu care se vor mai organiza poate ceva simpozione şi întâlniri, se vor mai împărţi pliante, emite păreri şi prezenta date, puţine şi fără să exprime realitatea. Asta după ani de bâjbâieli, de înfiinţări de comisii, comitete şi grupuri de lucru, fără ca cineva să-ţi poată spune astăzi ce să faci, concret, în situaţia în care eşti victima unui abuz. Compartimentul de violenţă în familie, existent cândva la nivelul Direcţiei Muncii, s-a desfiinţat odată ce instituţia a rămas doar cu atribuţiile de plăţi şi inspecţie socială. Nu s-a reînfiinţat niciunde, în schimb Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, „mama tuturor răniţilor”, ar putea prelua cazurile concrete, în situaţia în care sunt implicaţi şi minori devenind obligatoriu chiar (iar în centrele maternale chiar s-a întâmplat să fie cazate mame abuzate, împreună cu copiii). Atribuţii mai au serviciile locale de asistenţă socială, care se pot implica în ancheta iniţială, poliţia, medicina legală etc.
Ce faci însă, concret, dacă de-abia ai ieşit din mâinile concubinului sau soţului care nu te bate prima dată.
„Mergi şi depui plângere la poliţie, sau, dacă eşti rănită, te adresezi direct unei unităţi sanitare, pentru că oricum de acolo este anunţată poliţia în cazul oricărei agresiuni. E greu de crezut că nu ai o rudă, o prietenă...”, este un sfat primit de la un consilier din cadrul DGASPC.
Poliţia îţi cere, şi vorbim de practică, nu de teorie, aproape invariabil probe, înainte de a nota un rând. Urmează examinarea la serviciul de medicină legală şi procedura continuă. Dacă e vorba de abuzul psihic, sau de faptul că tot abuz este şi privarea de resurse financiare, forme, de altfel, prevăzute în legislaţie, lucrurile se complică rău.
Ordinul de restricţie, un vis
În cursul anului trecut, conform raportărilor Poliţiei către DGASPC, au fost sesizate 802 infracţiuni reprezentând acte de violenţă în familie, dintre care 31 pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. S-a început, în schimb, urmărirea penală împotriva a 261 persoane. 64 de persoane au fost învinuite de lovire şi alte violenţe, trei de vătămare corporală, una de viol, 10 de ameninţare, 178 de abandon de familie, două de rele tratamente aplicate minorului, trei de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Alţi 33 de părinţi şi tutori au fost sancţionaţi pentru lipsă de supraveghere a minorilor. Deşi datele sunt mai lămuritoare decât în anii precedenţi, reprezentanţii instituţiilor sunt de acord că mare parte dintre agresiunile fizice şi alte forme de abuz nu se raportează. După modificarea legislaţiei a devenit posibilă inclusiv obţinerea unui ordin de restricţie. Măsura nu se prea solicită, din motivul simplu că puţine dintre victime îşi cunosc drepturile sau ştiu cui să se adreseze.
„Problema cea mai mare, din punctul meu de vedere, este cum facem să scoatem agresorul de acolo, pentru că acum cea care pleacă este victima. Avem probleme în a asigura şi soluţia de moment pentru victime, pentru că noi ne propunem în strategia pentru perioada 2014 - 2020, dar acum nu avem, un adăpost, alături de un centru de consiliere. Ar fi normal să existe şi posibilitatea decontării din bani publici a serviciilor în cabinetele specializate ale psihologilor. Educaţia şi colaborarea între instituţii ar contribui, pe de altă parte, la diminuarea fenomenului”, a declarat directorul DGASPC, Rădiţa Piroşca.
