Victor din Nigeria, la FC Piatra Olt

Are 21 de ani, iar în această vară a sosit în România pentru a îmbrăca tricoul formaţiei din Piatra Olt. În precedenta stagiune a jucat în primul eşalon al campionatului Finlandei. Fotbalist ce evoluează pe postul de mijlocaş central, nigerianul Segun Victor Ikudehinbu i-a convins pe antrenorii grupării alb-vişinii că poate fi util echipei în noul sezon al Ligii a III-a. Jucătorul de culoare a arătat, de altfel, un nivel tehnic bun în amicalele pe care cei de la Piatra Olt le-au susţinut în perioada precompetiţională. Preşedintele executiv al clubului, Gigi Ilie, spune că tinereţea lui Ikudehinbu reprezintă unul dintre criteriile pentru care a fost efectuat acest transfer. „L-am adus pe Victor printr-un prieten al nostru, impresar în Franţa. El a jucat în prima ligă din Finlanda. E un fotbalist tânăr, ce se încadrează proiectului nostru la Piatra Olt. Avem o echipă cu o medie de vârstă scăzută, cu care ne dorim să obţinem rezultate”, a declarat oficialul alb-vişiniilor.