VIDEO. „Căluşul uneşte România”, dans sincron cu aproape o mie de copii dansatori din Olt şi toată ţara, în centrul Slatinei

Aproape o mie de copii şi tineri din judeţul Olt şi toată ţara au oferit, miercuri seara, un moment unic de virtuozitate în dansul căluşului, în cadrul ceremoniei de deschidere a ediţiei cu numărul 21 a Concursului naţional al copiilor „Căluşul Românesc”, desfăşurată pe Esplanada din centrul Slatinei.

Flancaţi de sute de copii care ţineau în mâini tricolorul românesc şi de alţi copii în straie populare care formau conturul hărţii României, dansatori din judeţul Olt şi toată ţara au jucat căluşului. Au deschis căiuţii din Moldova, urmaţi de căluşerii din Transilvania şi de căluşarii din Oltenia şi Ţara Românească.  Totul s-a petrecut în cadrul unui tablou coregrafic orchestrat de directorul Palatului Copiilor Slatina, Iliuţă Brăileanu, sub denumirea „Căluşul uneşte România”.

„Cred că a fost un moment înălţător. Felicit copiii, felicit instructorii, pentru dăruirea cu care au participat la acest tablou coregrafic «Căluşul uneşte România». Cred că este o sărbătoare a poporului român această ediţie pentru că folclorul românesc este produsul autorului anonim. Astăzi sărbătorim pe Ion, pe Floarea, pe Gheorghe, şi cred că pot fi puşi la nivelul lui Eminescu, la nivelul lui Brâncuşi, la nivelul marilor titani ai culturii noastre. Este sărbătoarea autorului anonim care timp de secole a şlefuit tradiţia şi folclorul românesc”, a declarat Iliuţă Brăileanu.

La ceremonia de pe Esplanadă a fost prezent şi primarul Slatinei, Emil Moţ.

„A fost un moment extraordinar, un moment emoţionant. Sunteţi superbi, sunteţi perfecţi. Vreau să vă spun bine aţi venit la Slatina. Ceea ce faceţi dumneavoastră este un lucru extraordinar. Şi cei mici şi cei mari sunteţi păstrătorii tradiţiei dar şi portului şi dansului popular românesc. Vă doresc mult succes în zilele următoare”, a transmis edilul.

Peste 2.500 de copii sunt prezenţi, până sâmbătă, la Slatina, pentru acest festival care se desfăşoară până pe 22 iunie.