VIDEO. Continuă greva la Fabrica de Vagoane Caracal. S-a intrat în a zecea zi de proteste

Angajaţii Fabricii de Vagoane din Caracal au ieşit din nou în stradă, pentru a zecea zi, nemulţumiţi fiind de inechităţile salariale, dar şi de condiţiile de muncă.

Protestatarii spun că la punctul de lucru din Caracal al fabricii salariile sunt mai mici şi cu 1.000 lei, faţă de ce încasează colegii lor de la Arad. Oamenii cer renegocierea salariului, conform contractului colectiv de muncă, şi creşterea veniturilor cu 700 lei, sumă netă, pentru fiecare angajat.

Muncitorii ameninţă că nu se vor întoarce la lucru până când nu primesc asigurări că le vor fi majorate salariile.

Totodată, oamenilor nu le sunt respectate drepturile, există o singură toaletă în toată fabrica, iar muncitorii îşi aduc de acasă echipamentele.

O situaţie similară se petrece şi la fabrica din Drobeta Turnu Severin, potrivit sindicatului Cartel Alfa, care îi susţine pe muncitori.

„La Astra Rail Industries, joaca de-a șoarecele și pisica continuă! Muncitorii sunt hăituiți, ba chiar sunt considerați de către companie că sunt vinovați de faptul că nu vor să muncească, după  20-30 de ani de muncă grea pe salarii mici sau chiar degeaba. Ei, muncitorii, duc în suflet povara grea a vieții de zi cu zi, a cărei greutate o resimt pe zi ce trece! Sunt din păcate, actori ai pieței muncii ieftine, care din muncă nu reușesc să își acopere cheltuielile lunare, însă doresc să își păstreze demnitatea și invită permanent la dialog compania care îi sfidează! Și fac acest lucru din 18.05.2021!”, transmite Cartel Alfa, printr-un comunicat.

Sindicaliştii anunţă şi un pichet al Prefecturii Mehedinţi, de la ora 15.30.

De cealaltă parte, reprezentanţii AstraRail au transmis, în urmă cu o săptămână, un punct de vedere.

„„Înțelegem faptul că angajații merită creșteri salariale și au nevoie de acestea și vrem să ajungem la un nou acord în acest sens cât mai repede posibil. Săptămâna trecută compania a înaintat o ofertă generoasă pentru a plăti salariile angajaților pe durata grevei, cu condiția reluării activității și am oferit, de asemenea, un bonus rapid de productivitate pe durata negocierii unui nou Contract Colectiv.

Din păcate, această ofertă nu a fost luată în considerare, iar compania nu a mai avut altă opțiune decât să înainteze o acțiune în instanță pentru a declara greva ca fiind ilegală și să se îndrepte asupra organizatorilor pentru a primi despăgubiri.

Facem apel, și pe această cale, la toate sindicatele pentru a pune capăt disputelor juridice și bătăliilor privitoare la calitatea lor de membri sindicali și să se concentreze, în schimb, asupra intereselor angajaților.

În acest moment, compania și angajații așteaptă de peste un an majorarea salariilor printr-un nou Contract Colectiv de Muncă și este timpul să punem capăt acestui comportament distructiv”, arată reprezentanţii societăţii.