VIDEO. Fermierii care au protestat cu tractoare la Parlament, întâmpinaţi de Paul Stănescu şi Adrian Chesnoiu

Mai mulţi reprezentanţi ai Partidului Social Democrat, printre care secretarul Paul Stănescu şi preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Adrian Chesnoiu, au coborât, miercuri, la fermierii care protestau în faţa Palatului Parlamentului.

Social-democraţii i-au asigurat pe fermieri că îi vor sprijini, din Opoziţie, şi vor încerca să-i facă pe cei de la Putere să ia măsuri în interesul agricultorilor români.

Zeci de fermieri olteni au participat, miercuri, la protestul organizat în zona Palatului Parlamentului. Oamenii au adus tractoare cu care vor încercui sediul Legislativului.

Protestatarii spun că mitingul reprezintă un semnal de alarmă faţă de subfinanţarea Agriculturii.

Asociația Forța Fermierilor a organizat, în 18 și 22 februarie 2021, două acțiuni de pichetare a sediului Ministerului Agriculturii pentru a protesta public împotriva neincluderii în Legea Bugetului de Stat din acest an a despăgubirilor de secetă, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros.