VIDEO/FOTO. Accident pe DN 65. O femeie de 39 de ani, transportată la UPU Slatina

O femeie, în vârstă de 39 de ani, din Găneasa, a intrat cu maşina într-un cap de pod, pe DN 65, între localităţile Jitaru şi Vala Mare. Şoferiţa a fost transportată la UPU Slatina.

Accident rutier pe DN 65 - E 574, între localitățile Jitaru și Valea Mare, în această după-amiază. 

În eveniment a fost implicat un singur autoturism, condus de o femeie, de 39 de ani, din comuna Găneasa, care a intrat în coliziune cu un cap de pod.

„În urma coliziunii, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Aceasta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt. 

Femeia a fost preluată conştientă de un echipaj SMURD.

„Paramedicii SMURD au asistat victima, în vârstă de 39 de ani, din comuna Găneasa și au transportat-o la UPU Slatina, conștientă, cu dureri în zona bazinului și abdomenului și dureri la membrul inferior drept”, a precizat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.