Viitorul Leoteşti, campioana seriei a II-a în Liga a V-a

AJF Olt continuă premierea tuturor campioanelor judeţene din actualul sezon. Viitorul Leoteşti, câştigătoarea seriei a II-a a Ligii a V-a, a primit trofeul de campioană din partea preşedintelui forului fotbalistic judeţean, George Constantinescu.

Viitorul Leoteşti a câştigat seria a II-a din cadrul Ligii a V-a. Echipa pregătită de Valentin Drăgănoiu a fost premiată sâmbătă, 22 iunie, de preşedintele AJF Olt, George Constantinescu, care le-a înmânat jucătorilor cupa, medaliile, diplomele, dar şi mingi şi un echipament sportiv complet.

AJF Olt a premiat, şi în acest an, toate câştigătoarele competiţiilor pe care le organizează, de la nivel de juniori, până la seniori.