Vîlceleanu: „Am mare încredere că echipa va câştiga meciul cu Minaur Baia Mare”

Optimism în rândul oficialilor echipei de handbal CSM Slatina. Viceprimarul Gigi Vîlceleanu este încrezător în obţinerea victoriei în derby-ul cu CS Minaur Baia Mare. Handbalistele slătinene au nevoie de un succes la cel puţin trei goluri, pentru a-şi asigura, în mare parte, accederea directă în Liga Naţională. Marele meci se va disputa duminică, în sala LPS Slatina, cu începere de la ora 11.00.

Aşteptat cu interes de iubitorii handbalului, derby-ul CSM Slatina-CS Minaur Baia Mare se dispută în week-end. Miza meciului este uriașă, echipa care va reuşi să se impună va fi, în mare parte, promovată în Liga Naţională.

Băimărencele au un uşor avantaj, în condiţiile în care sunt avantajate de un joc egal, în timp ce handbalistele slătinene au doar varianta victoriei la cel puţin trei goluri.

Viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, este încrezător înaintea derby-ului promovării.

„În mare măsură, ocupanta primului loc se va decide în acest meci, dar vor mai fi jocuri dificile. Am mare încredere în echipă ca va gestiona jocul în aşa fel încât să-l câştige. Din ce am văzut la ultimele meciuri, fetele sunt în creştere de formă. Nu au o primă specială la acest meci, sunt mobilizate şi concentrate pentru a obţine un rezultat pozitiv. Sunt convins că publicul prezent în sală va încuraja echipa pe tot parcursul partidei, avem mare nevoie de aportul suporterilor”,
a declarat viceprimarul municipiului Slatina, Gigi Vîlceleanu.

Derby-ul Diviziei A va fi arbitrat de un cuplu cu experienţă în Liga Naţională. Potrivit site-ului FRH, arbitrii desemnaţi pentru jocul CSM Slatina-CS Minaur Baia Mare sunt Mihai Pîrvu și Mihai Potârniche.