Vrei să ai o familie sănătoasă? Află cum să faci sport în fiecare zi cu copiii tăi

Cu siguranță, ai auzit recomandarea medicilor de a face mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi, însă de la teorie la practică este drum lung, mai ales când ai copii. Din ce în ce mai multe persoane se plâng de dureri articulare cauzate de poziția pe scaun la birou pentru o perioadă îndelungată, iar lipsa mișcării nu face decât să agraveze aceste disconforturi.

Programul de părinte este mult prea încărcat pentru a face loc și antrenamentelor la sala de fitness, De aceea, trebuie să găsești alternative atât în beneficiul tău, cât și al copiilor tăi. Cei mici trebuie obișnuiți de la o vârstă fragedă să aibă o viață activă pentru a fi sănătoși, iar exemplul părintelui în acest sens este cel mai important.

Așadar, iată câteva idei despre cum poți să incluzi activitățile sportive în viața de zi cu zi, implicându-ți și copiii:

Transformă plimbarea în jogging

Dacă ai un copil mic, căruia i te dedici în totalitate, poate fi dificil să găsești timp pentru a face sport, dar de ce să nu combini plimbările în parc cu sesiunile de alergat cu care erai obișnuit/ă înainte de apariția copilului? Așa că poți să iei un cărucior de la Ilbambino, care să ofere siguranță și confort copilului tău în timp ce alergi și, astfel, antrenamentul va fi mult mai plăcut, fără să îți pară rău că mergi la sală în loc să petreci timpul alături de cel mic.

Înlocuiește mașina cu bicicleta

Drumul spre școală poate fi un moment foarte bun pentru a face mișcare, dacă renunți la mașina personală și vă plimbați cu bicicletele. De asemenea, copiii vor fi încântați să meargă cu în acest mod prin parc, la cumpărături sau la activitățile extrașcolare. Astfel, mișcarea va deveni pentru ei o distracție și nu veți mai avea probleme din cauza sedentarismului. Pe lângă menținerea sănătății și a condiției fizice, renunțarea la mașina personală pentru drumuri ce pot fi parcurse și cu bicicleta are beneficii și pentru mediul înconjurător în care trăiești, contribuind astfel la diminuarea poluării și la ameliorarea calității aerului, condiții esențiale pentru o viață sănătoasă.

Urcă scările în loc să iei liftul

Chiar și urcatul scărilor te ajută să îți menții forma fizică, așa că profită de ocazie și acasă și la serviciu, iar pe copii îi poți atrage cu diverse jocuri pentru a urca scările, de exemplu să vă luați la întrecere. Chiar dacă, la început, îți va fi greu să renunți la lift și te vei simți obosit după câteva etaje urcate, cu timpul, vei căpăta rezistență și vei observa o îmbunătățire a condiției fizice.

Mergi pe jos

Dacă programul aglomerat sau alte probleme de natură medicală nu îți permit să apelezi la niciuna din variantele de mai sus, încearcă să mergi pe jos cât mai mult, în fiecare zi. De exemplu, când duci copiii la școală sau când îi aduci acasă, lasă mașina în parcare și mergeți pe jos. Această activitate simplă are multiple beneficii, atât fizice, cât și psihologice.

Acestea fiind spuse, o viață sănătoasă presupune obligatoriu activități sportive, iar programul aglomerat nu trebuie să fie o scuză pentru lipsa de mișcare. După cum vezi, nu e nevoie să aloci timp și bani pentru mersul la sala de fitness, deoarece, prin mici schimbări ale rutinei tale, poți să incluzi sportul în majoritatea activităților banale din cursul unei zile, chiar dacă trebuie să te ocupi și de copii în același timp.

 Sursa foto: Shutterstock.com