Meier a declarat, marţi, că se simte onorat să continue proiectul fabricii de la Slatina care vizează şi implicare în campanii sociale.
„Am văzut Slatina pentru prima dată, în anul 2006, şi este chiar o plăcere să mă întorc astăzi, după atâţia ani, să constat că oraşul s-a schimbat enorm, să lucrez şi să conduc una dintre cele mai mari fabrici din cadrul grupului. Bineînţeles, este o plăcere să continui proiectele sociale pe care Pirelli le-a început aici”, a declarat Wolfgang Meier, la lansarea noului sezon InterCampus Slatina.
El a adăugat că grupul italian va duce la îndeplinire planurile de dezvoltare a fabricii de la Slatina.
„Suntem în continuare aici şi ne vom dezvolta aşa cum am făcut-o şi în ultimii zece ani, de când Pirelli este la Slatina. Planuri de mărire a fabricii există, aşa cum au fost prezentate şi la recenta vizită a preşedintelui Grupului, Marco Tronchetti Provera. Este o plăcere să pot fi aici şi să pot pune în aplicare aceste planuri”, a conchis Meier.
Wolfgang Meier are o experienţă de 22 de ani în cadrul Grupului Pirelli, ocupând funcţii de conducere la nivelul multinaţionalei.