Zeci de amenzi aplicate de poliţiştii şi jandarmii din Olt, persoanelor care au părăsit locuinţa, noaptea trecută, fără a respecta starea de urgenţă

51 de amenzi în valoare totală de 56.500 lei au fost aplicate, noaptea trecută, de poliţiştii şi jandarmii olteni, pentur nerespectarea măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 2/2020 privind circulaţia persoanelor în afara locuinţei, în intervalul 22.00-6.00.

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, prin patrule mixte sau independente, execută zilnic misiuni de ordine publică pentru respectarea tuturor măsurile stabilite de Ordonanța Militară nr. 1/17.03.2020 și Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, fiind prezenți în stradă peste 600 de polițiști și jandarmi.

Ordonanţa militară 3 prin care se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei, cu excepţia celor care merg la serviciu, la cumpărături de primă necesitate sau pentru animalele de companie a intrat în vigoare de astăzi de la ora 12.00. Totodată, cei peste 65 de ani se deplasează în intervalul 11 - 13, excepţie făcând cei care se deplasează în interes profesional sau agricultorii. Excepţie fac şi cei care merg să doneze sânge.

Angajaţii vor dovedi deplasarea la serviciu prezentând legitimaţia de serviciu sau adeverinţă semnată de angajator.

Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate şi de pe telefon sau tabletă.