Agricultură

2019-04-11, 13:56:04

Zeci de legumicultori olteni, cu tomatele în pieţe. Roşiile sunt aproape coapte pentru că fermierii au investit în sisteme de căldură

Zeci de legumicultori olteni vor ieşi cu roşiile pe piaţă în următoarele săptămâni. Roşiile sunt aproape coapte pentru că fermierii olteni au investit în sistem de căldură, care au permis plantarea foarte devreme.

Directorul Direcţiei Agricole Judeţene Olt, Dragoş Drăghicescu, a precizat că oltenii vor avea pe masa de Paşte roşii autohtone. Foarte mulţi legumicultori olteni vor ieşi cu roşiile pe piaţă în perioada următoare, graţie sistemelor de căldură în care au investit.

„Din cei 2.860 de fermieri olteni verificaţi, 1.104 deja au făcut dovada şi că roşiile au rodit. Ei mai trebuie doar să aducă documentele justificative că au vândut cele două mii de kilograme, aşa cum cere Programul. Oltenii vor avea pe masa de Paşte roşii autohtone. Cam în toate zona de sud, în bazinele legumicole, sunt fermieri care au investit în sisteme de încălzire şi au riscat plantând devreme. Acum se văd roadele. Vor ieşi primii cu tomate pe piaţă şi vor prinde preţul cel mai bun”,
a spus Drăghicescu.

5.250 de olteni s-au înscris în Programul Tomata, în acest an. Cele mai multe solicitări au venit din comunele: Izbiceni, 1.124, Tia-Mare, 790, Cilieni, 697, Scărişoara, 497, Giuvărăşti, 389, Gârcov, 303, Rusăneşti, 288, Vădăstriţa, 240, Pleşoiu, 212, Strejeşti, 124, şi Băbiciu, 79.

Comentarii

Redacţia

2019-04-11 13:56:04

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...