Zeci de taximetrişti din Slatina, amendaţi de poliţişti. Cei mai mulţi aveau aparatele de taxat oprite sau nu eliberau bon fiscal

20 de taximetrişti din Slatina au fost amendaţi, joi dimineaţa, în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor din localitate, aproape jumătate dintre ei fiind sancţionaţi pentru că nu eliberaseră clienţilor bon fiscal.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că acţiunea s-a derulat pe parcurs a doar două ore, iar în urma opririi în trafic și controlului a 70 de taxiuri, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.000 de lei.

Cele mai multe dintre amenzi, opt, au fost aplicate pentru că taximetriştii nu au eliberat clienţilor bonuri fiscale. Alţi şase şase aveau lampa taxi scoasă din funcţiune, iar doi, nu aveau aparatul de taxat pornit.

„Sancțiunile au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii  nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi sau în regim de închiriere și ale OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Acțiunea a urmărit eliminarea activităților ilicite în domeniul taximetriei,verificarea deținerii documentelor de transport, reducerea numărului accidentelor rutiere și impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Polițiștii rutieri recomandă persoanelor care utilizează serviciile de taxi să solicite bonul fiscal la finalul cursei și să nu încurajeze activitățile ilicite în domeniu.