Instituţii paralele: Primăria Slatina îşi face serviciu de ambulanţă cu 24 de posturi

Primarul liberal Mario De Mezzo îşi face instituţii paralele! Potrivit noii organigrame a Primăriei Slatina, care urmează să fie aprobată de Consiliul Local, municipalitatea îşi înfiinţează propriul serviciu de ambulanţă.


Serviciul nou-creat va avea 10 medici, 10 asistente şi patru dispeceri, potrivit proiectului citat.

„Serviciul de ambulantă este o structură nou creată, care asigură acordarea primului ajutor, intervențiile medicale de urgență si transportul pacienților către unitățile spitaliceşti, in special persoanelor din grupurile vulnerabile, in cazul in care aceştia necesita îngrijiri suplimentare. Acesta include personal medical calificat, precum medici, asistente medicale si dispeceri, care lucrează împreună pentru a răspunde rapid si eficient apelurilor de urgenta. In acest caz se propune un număr de 10 medici, 10 asistente medicale si 4 dispeceri, astfel încât serviciul sa se asigure ca persoanele aflate in dificultate primesc ajutorul necesar cat mai repede posibil, iar datele solicitanților sunt gestionate corespunzător pentru a asigura o intervenție medicala corecta si rapida- se propune un număr de 24 posturi”, se arată în document.

Tot în conform noii organigrame, Primăria înfiinţează Serviciul Medical Centrul „Sf. Arsenie" Slatina - structură nou creată pentru o coordonare unitară a tuturor cadrelor medicale.

Această structură va avea un număr de 18 posturi, după cum urmează: 

Cabinet Pediatrie 1 medic si 1 asistent medical

Cabinet Stomatologie 1 medic si 1 asistent medical

Cabinet Kinetoterapie 1 medic si 1 asistent medical

Cabinet Imagistica - RMN, CT, Radiologie - 1 medic si 1 asistent medical

Cabinet Oftalmologie 1 medic si 1 asistent medical

Cabinet Diabet, nutriție, boli metabolice 1 medic si 1 asistent medical

Cabinet ORL-1 medic si 1 asistent medical

Cabinet Cardiologie - 1 medic si 1 asistent medical

Cabinet Oncologie 1 medic si 1 asistent medical

„În ceea ce priveşte numărul de personal şi ponderea funcțiilor publice, situația se prezintă astfel:

Număr total personal angajat: 320

Funcții publice de conducere: 3

Funcții publice de execuție: 16

Funcții contractuale de conducere: 3

Funcții contractuale de execuție: 298”, se mai reţine în hotărârea de consiliu local citată.