Născut în anul 1725, Ionaşcu Cupeţu a fost unul dintre cei mai prosperi negustori din judeţ, reuşind să strângă o avere substanţială, pe care a donat-o în totalitate oraşului Slatina.
„Ionaşcu Cupeţu sau Sârbu Mazâlu s-a născut în comuna Leu din judeţul Romanaţi în anul 1725. S-a stabilit în Slatina la vârsta de 26-28 ani, iar câţiva ani mai târziu s-a căsătorit cu o fată din oraş, Neaga, născută pe la 1749. A cumpărat un teren pe care se află astăzi catedrala şi în jurul ei pe o rază de 50 de metri. S-a ocupat de negoţul cu peşte, grâne, cumpără diferite locuri, vii, prăvălii şi în cele din urmă şi moşii. Se spune că ar fi găsit bani şi pe locul bisericii. A avut o singură fată, Rada, care a murit de foarte tânără. Neavând alţi copii şi crezând poate, cum se zice în popor, că banii aceia găsiţi au fost juraţi, adică n-au fost buni şi de aceea li s-a întâmplat nenorocirea cu fata, s-a devotat cu totul la fapte creştineşti, hotărând să facă o biserică, o şcoală, un spital şi cişmele, cărora să le închine toată averea. Ionaşcu a murit în 1797, iar soţia sa Neaga în 1838”, se precizează în istoricul Catedralei „Sfântul Gheorghe” din Slatina.
Întreaga avere, donată Slatinei
Toată agoniseala strânsă de Ionaşcu Cupeţu în cei 71 de ani de viaţă a fost lăsată slătinenilor, cărora negustorul le-a lăsat, după cum se notează în istoricul catedralei „Biserica pentru suflet, şcoala pentru minte, spitalul pentru trup şi cişmelele necesare vitalităţii”.
„Ionaşcu Cupeţu a rămas în istorie drept unul dintre marii filantropi care şi-a donat întreaga avere: moşiile Ivăneşti (Vieru), Băcăleşti, Busniani, în fostul judeţ Romanaţi, Salcia, Băseşti, Neaga (Socet), astăzi în judeţul Teleorman, viile din dealul Sopotului (15 pogoane), prăvălii, locuri de casă, în vederea construirii în Slatina a unei biserici, a unui spital cu 15 paturi, a unei şcoli şi a trei cişmele. De numele lui este legată aşadar înfiinţarea în anul 1792 a primului spital din Slatina, cu siguranţă unul dintre cele mai vechi din Ţara Românească, atestat cu 46 de ani înaintea Spitalului Brâncovenesc din Bucureşti”, explică Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt.
Catedrala, ridicată în cinci ani
Construcţia bisericii a început în 1782, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti şi a fost finalizată în 1787. În pronausul catedralei se găseşte piatra tombală a ctitorului, pe care este inscripţionat: „Sub această piatră odihnească-se oasele răposatului robului lui Dumnezeu, jupânul Ionaşcu Ion Cupeţu osmanţiu, ctitorul sfântului lăcaş acesta, care l-au zidit din temelii şi l-au înzestrat cu cele ce se văd. În care sub această piatră să nu fie slobod a se îngropa alte oase străine, fără numaidecât din neamul meu”.
Şcoala „Ionaşcu”, cu predare în limbile greacă şi română
La sfârşitul secolului XVIII, din banii lui Ionaşcu Cupeţu se înfiinţa o şcoală unde băieţii care proveneau din familiile sărace beneficiau de instruire gratuită. Şcoala Ionaşcu a fost una dintre cele mai bune şcoli din ţară, care a pregătit zeci de generaţii de elevi, cu renume în civilizaţia naţională. „Şcoala mare din vale”, cum era cunoscută, a funcţionat, cu mici intermitenţe, până în anul 1894, când se demolează şi se construieşte un local cu o arhitectură deosebită – „Şcoala de băieţi nr. 1 Ionaşcu” (actualul sediu al Casei Corpului Didactic).
„Unul dintre primele acte ce amintesc de existenţa Şcolii Ionaşcu de la Slatina esta anaforaua din 20 martie 1800 aparţinând epitropilor acestui aşezământ, Constantin Filipescu şi Radu Golescu. Studiind veniturile se ajunge la concluzia că fondurile donate sunt insuficiente pentru a se construi spital şi şcoală. Hotărârea luată este aceea de a se face «şcoală pentru învăţătura copiilor». Epistatul şcolii a fost desemnat Nicolae Gigârtu şi a fost stabilit ca dascălul de limba greacă să aibă remuneraţie de 300 de taleri pe an, hrană şi lemne de foc. În cazul când numărul elevilor depăşea cifra 100 trebuia angajat al doilea dascăl pentru învăţătura grecească cu salariu de 100 de taleri pe an şi un al treilea care să înveţe copiii româneşte. Elevii fără posibilităţi materiale urmau a fi întreţinuţi din venitul bisericii Ionaşcu şase ani mai târziu, printr-o anaforă din 5 august 1806, Constantin Filipescu şi Radu Golescu informau domnia Ţării Româneşti ca şcoala avea 100 de elevi şi cereau domnitorului sprijin financiar, pentru că unitatea de învăţământ nu deţinea fonduri suficiente pentru şcolarizarea acestora”, spune Laurenţiu Guţică.
Drept recunoaştere pentru donaţia făcută oraşului, autorităţile slătinene au imortalizat chipurile lui Ionaşcu Cupeţu şi al soţiei sale, Neaga, în catedrala ridicată din banii filantropilor. De asemenea, o stradă din Slatina poartă numele donatorului, strada pe care familia Ionaşcu a locuit şi a ridicat catedrala şi şcoala.
